Art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii

Decizia Curtii Constitutionale nr. 361 din 11 iulie 2024 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial nr. 50 din 21 ianuarie 2025


Marian Enache    - presedinte
Mihaela Ciochina    - judecator
Dimitrie-Bogdan Licu    - judecator
Laura-Iuliana Scantei    - judecator
Gheorghe Stan    - judecator
Livia Doina Stanciu    - judecator
Elena-Simina Tanasescu    - judecator
Varga Attila    - judecator
Patricia-Marilena Ionea    - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana-Codruta Daranga.

1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Ioan Gheorghe Oroian in Dosarul nr. 6.879/117/2017* al Curtii de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale si constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 889D/2020.

2. La apelul nominal lipsesc partile. Procedura de instiintare este legal indeplinita.

3. Presedintele Curtii dispune sa se faca apelul si in Dosarul Curtii Constitutionale nr. 908D/2022, avand ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi dispozitiile de lege, exceptie ridicata de Eugen Cecan in Dosarul nr. 3.094/117/2021 al Tribunalului Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale.

4. La apelul nominal lipsesc partile. Procedura de instiintare este legal indeplinita.

5. Curtea, avand in vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate, pune in discutie, din oficiu, problema conexarii cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, in temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea Dosarului nr. 908D/2022 la Dosarul nr. 889D/2020, care a fost primul inregistrat.

6. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata. In acest sens, arata ca nu sunt incalcate prevederile constitutionale invocate, intrucat textul de lege criticat are claritatea si predictibilitatea necesare normei juridice, suspendarea din functie putand, de altfel, fi supusa controlului judecatorului caruia ii revine sarcina verificarii corecte a legii. De asemenea, art. 52 alin. (2) din Codul muncii prevede in mod expres care sunt garantiile salariatului daca se constata nevinovatia acestuia. Prin urmare, destinatarii normei sunt capabili sa prevada intr-o masura rezonabila in ce conditii se poate dispune suspendarea si ce efecte ar rezulta din aceasta.

7. Ulterior incheierii dezbaterilor, se prezinta doamna avocat Eugenia Maria Haida, pentru autorul exceptiei Eugen Cecan, care, avand cuvantul pe fond, solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. In acest sens, arata ca din dispozitiile de lege criticate rezulta ca o prima conditie pentru suspendarea contractului individual de munca este aceea ca salariatul sa fie trimis in judecata. Avand in vedere modificarile legislative care au intervenit in domeniul penal, reglementarea criticata este neconstitutionala. Orice masura care vizeaza raporturile de munca
beneficiaza de o protectie adecvata. Raportul de munca este unul complex si orice restrangere a drepturilor salariatilor care au ocupat deja un loc de munca ar trebuie sa fie protejata, adica verificata in raport cu art. 41 si 53 din Constitutie. In speta, autorul exceptiei a avut un dosar trimis in camera preliminara timp de trei ani, care a fost solutionat cu refacerea rechizitoriului si de abia apoi a fost trimis in judecata. Pe parcursul fazei camerei preliminare nu se impune ca salariatul sa fie suspendat, ci doar de la inceperea judecatii. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor mentioneaza ca dupa confirmarea judecatorului de camera preliminara incepe judecata, iar in acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015 in care a fost examinata legea cu privire la organizarea personalului auxiliar al instantelor de judecata si al parchetelor si s-a stabilit ca de aceeasi protectie trebuie sa beneficieze si functionarii care lucreaza in cadrul personalului auxiliar. Prin urmare, sunt incalcate prevederile art. 53 si 41 din Constitutie. A doua conditie prevazuta de textul de lege criticat pentru suspendare o reprezinta existenta unor fapte incompatibile cu functia detinuta. Aceasta cerinta nu este clar definita, lasand o marja prea larga de apreciere angajatorului in stabilirea incompatibilitatii.

8. Reprezentanta Ministerului Public arata ca isi mentine concluziile.
9. Prin Incheierea din 20 mai 2020, pronuntata in Dosarul nr. 6.879/117/2017*, Curtea de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Ioan Gheorghe Oroian intr-o cauza avand ca obiect contestatia formulata impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca, aflata in etapa procesuala a apelului.

10. Prin Incheierea din 15 martie 2022, pronuntata in Dosarul nr. 3.094/117/2021, Tribunalul Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Eugen Cecan intr-o cauza avand ca obiect contestatia formulata impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca.

11. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin, in esenta, ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat incalca exigentele de claritate, previzibilitate, precum si principiul securitatii juridice. Sunt invocate cele statuate in jurisprudenta Curtii Constitutionale cu privire la cerintele de calitate a normelor juridice, de exemplu, Decizia nr. 383 din 29 mai 2019 si Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Se arata ca angajatorul are facultatea de a emite o decizie de suspendare a raportului de munca oricand doreste, fara nicio limitare in timp si fara niciun reper temporal obiectiv, astfel ca se deschide calea a numeroase abuzuri din partea angajatorului, fara a fi instituite garantii concrete si adecvate pentru salariati. In lipsa reglementarii unui termen-limita, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 se indeparteaza de scopul alegat, acela de a preveni savarsirea sau extinderea efectelor unei conduite sanctionate penal. Per a contrario, drepturile, libertatile fundamentale si demnitatea umana ar fi in mod nejustificat si nepermis lezate.

12. Autorii exceptiei arata si ca angajatorul nu este tinut sa motiveze decizia de suspendare emisa in temeiul textului de lege criticat nici din perspectiva existentei/inexistentei unei incompatibilitati intre faptele de care este acuzat salariatul si atributiile postului, nici a ratiunilor pentru care angajatorul a apreciat, la acel moment, necesara si oportuna o astfel de masura. Prevederea criticata
este lipsita de claritate si poate da nastere unor situatii de incoerenta si instabilitate in normala si legala desfasurare a raporturilor de munca. In acest context, sunt invocate cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2019 conform carora statul de drept, democratic si social, asa cum este definit in termenii art. 1 alin. (3) din Constitutie, este tinut sa intervina in sprijinul celui aflat intr-o pozitie de inferioritate economica.

13. De asemenea, textul de lege criticat este considerat a fi neclar, intrucat nu reglementeaza criterii clare de determinare a caracterului incompatibil al faptelor penale in raport cu functia detinuta. Astfel, dispozitiile criticate permit angajatorului sa isi atribuie un rol discretionar, apreciind dupa buna dorinta valenta faptelor penale retinute in sarcina angajatului in dosarul penal.

14. O alta critica pe care autorii exceptiei de neconstitutionalitate o aduc dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 se refera la faptul ca acestea nu prevad posibilitatea reluarii raporturilor de munca suspendate, chiar daca motivele angajatorului, care au stat la baza suspendarii, nu mai subzista. Din contra, odata aplicata aceasta masura, partile sunt tinute sa astepte formal obtinerea unei hotarari judecatoresti de achitare. Dispozitiile de lege criticate nu clarifica criteriile de stabilire a momentului pana la care masura suspendarii trebuie sau poate fi mentinuta, odata ce a fost dispusa de angajator. Astfel, destinatarii normei nu pot sa prevada, intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat.

15. In continuare, se arata ca textul art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii nu este clar, previzibil ori accesibil in ceea ce priveste perioada de timp pana la care masura suspendarii poate sau trebuie mentinuta de angajator odata ce salariatul sau este declarat nevinovat; mai grav, textul criticat nu impune in sarcina angajatorului absolut niciun termen pentru reluarea raporturilor de munca suspendate cu salariatul a carui nevinovatie a fost stabilita definitiv de catre instanta penala.

16. Se sustine ca dispozitiile de lege criticate se afla in contradictie si cu alte texte din Codul muncii, cum ar fi art. 8, art. 40 alin. (2) lit. a) si c), art. 252 alin. (1) sau art. 252 alin. (2) si (3).

17. In critica de neconstitutionalitate se arata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 sunt contrare art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, intrucat sunt neclare si lipsite de previzibilitate, acestea nereglementand in mod expres si limitativ infractiunile pentru a caror savarsire salariatul este incompatibil si urmeaza a fi suspendat din functie.

18. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate arata si ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 sunt contrare art. 41 coroborat cu art. 53 din Constitutie, intrucat exclud posibilitatea reluarii activitatii salariatului in eventualitatea in care, de exemplu, considerentele avute in vedere de angajator pentru emiterea unei decizii de suspendare nu ar mai fi de actualitate, iar continuarea raporturilor de munca nu ar mai fi apreciata drept imposibila. Din contra, in mod absolut de neinteles, legiuitorul conditioneaza reluarea activitatii salariatului vizat de obtinerea hotararii definitive a instantei penale prin care salariatul este achitat de savarsirea faptelor initial imputate. In acest context, este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 17 iunie 2015, prin care se arata ca dreptul la munca este un drept complex.

19. Totodata, se sustine ca art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 incalca art. 24 coroborat cu art. 1 alin. (3) si (5), respectiv art. 41 alin. (2) si art. 20 alin. (2) din Constitutie, intrucat salariatului nu ii este recunoscut formal dreptul de a-si prezenta punctul de vedere cu privire la existenta cerintelor de aplicare a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii, cu predilectie in ceea ce priveste existenta sau inexistenta unei incompatibilitati intre specificul functiei sale si faptele penale pretins savarsite de acesta. Mai mult, desi orice act juridic prin care se creeaza o situatie defavorabila destinatarului sau, mai ales cand sunt ingradite in mod semnificativ drepturile sale fundamentale (cum ar fi dreptul la munca si dreptul de a obtine un venit din profesie), trebuie sa fie motivat, textul de lege criticat nu reclama respectarea acestor conditii minimale, conditii de altfel recunoscute de art. 252 alin. (2) din Codul muncii, desi, in mod neindoielnic, efectele suspendarii raporturilor de munca pe durata unui proces penal sunt mult mai vatamatoare pentru angajat decat aplicarea unui avertisment scris sau reducerea procentuala a salariului pe durata catorva luni. In acest context, se mentioneaza Hotararea Curtii de Justitie a Uniunii Europene pronuntata in Cauza C-462/98 P, paragrafele 36, 43, 44 si 46, cu referire la recunoasterea dreptului oricarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea oricarei masuri individuale care ar putea sa o influenteze in mod defavorabil. Se arata ca nu se poate discuta despre exercitarea reala si efectiva a dreptului la aparare in conditiile in care, desi masura suspendarii poate fi luata de angajator oricand si este deosebit de vatamatoare pe termen mediu spre lung, legiuitorul nu reglementeaza nicio procedura prealabila in cadrul careia salariatul sa poata fi informat cu privire la decizia de suspendare si sa fie ascultat cu privire la aceasta, iar prevederile de lege criticate nu impun nicio restrictie concreta in materie de motivare a deciziei de suspendare, astfel incat dreptul la aparare, la acces in instanta si de a beneficia de un control jurisdictional efectiv este grav afectat. Din aceasta perspectiva apreciaza ca sunt aplicabile cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2019.

20. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii sustin si ca masura suspendarii ar trebui dispusa dupa parcurgerea fazei procesuale a camerei preliminare, asa cum a retinut Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015. Considera ca este nejustificata optiunea legiuitorului de a oferi un standard inferior de protectie salariatilor in raport cu magistratii si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, fata de care exigenta ar trebui sa fie maxima. Apreciaza ca standardul de protectie, sub aspectul momentului de la care se ia masura suspendarii raportului de munca, trebuie sa fie acelasi, asa incat, in lumina noilor dispozitii de procedura penala, se impune ca atat magistratii, cat si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, dar si salariatii sa fie suspendati din functie doar la trimiterea in judecata, dupa confirmarea judecatorului de camera preliminara.

21. Curtea de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale si Tribunalul Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca dispozitiile de lege sunt clare si au previzibilitatea necesara. Este la latitudinea angajatorului ca, din momentul indeplinirii conditiei obiective a trimiterii in judecata a salariatului, sa aprecieze daca fapta penala este sau nu incompatibila cu functia detinuta de salariat si sa procedeze in consecinta. Nu poate fi ignorat faptul ca eventualul demers al angajatorului de suspendare a contractului individual de munca este susceptibil a fi dedus judecatii, astfel incat atat un eventual abuz, cat si o eventuala lipsa a oricarei motivari care sa sustina masura adoptata sunt cenzurabile de catre o instanta de judecata impartiala. Altfel spus, determinarea sferei faptelor penale incompatibile cu functia salariatului implica un proces logico-juridic de apreciere, de la caz la caz, a necesitatii reale a suspendarii facultative a contractului individual de munca din initiativa angajatorului; mai departe, rezultatul acestui proces logico-juridic de apreciere poate fi supus verificarii de legalitate si temeinicie a instantei de judecata. Se arata si ca dispozitiile de lege criticate nu sunt de natura sa incalce sau sa ingradeasca exercitiul dreptului la munca, deoarece acest drept este departe de a fi un drept absolut, iar analiza sa nu se poate realiza facand abstractie de libertatea economica si de prerogativa organizatorica pe care le are angajatorul, acestea bucurandu-se la randul lor de consacrare legala prin art. 45 din Constitutie si art. 40 alin. (1) lit. a) si c) din Codul muncii. Se mai arata ca reglementarea unei prerogative unilaterale a angajatorului in sensul suspendarii contractului individual de munca nu exclude per se dreptul salariatului de a-si expune punctul de vedere, iar orice eventual abuz al angajatorului este supus cenzurii instantei de judecata. In ultima analiza, insusi potentialul demers al salariatului in sensul sesizarii instantei de judecata este o forma de exercitare a dreptului sau de aparare impotriva oricarei forme de abuz a angajatorului.

22. In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
23. Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens, arata ca suspendarea din functie a salariatilor este o masura legala care tinde sa protejeze interesele angajatorului fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale unei fapte penale. Mai mult, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 instituie o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, stabilind posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. Astfel, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt clare, precise si predictibile pentru ca destinatarii normei (angajatorul si angajatul) isi pot adapta conduita in mod corespunzator, pentru a se asigura scopul avut in vedere de legiuitor. Continutul normei este clar, precis si predictibil intrucat stabileste cu exactitate cand intervine suspendarea contractului individual de munca - la trimiterea in judecata a salariatului -, pentru ce motive intervine suspendarea contractului individual de munca - pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta - si durata suspendarii contractului individual de munca - pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Mai mult, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede in mod expres care sunt garantiile salariatului in conditiile in care se constata nevinovatia acestuia. Astfel, daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. Toate aceste prevederi au un caracter obiectiv, reflecta scopul urmarit de legiuitor, protejand deopotriva atat salariatul, cat si angajatorul. Totodata, destinatarii normei sunt capabili - la nevoie, apeland la sfatul unui specialist - sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013). Astfel, principiul securitatii raporturilor juridice, in componenta privind precizia, claritatea si predictibilitatea legii, este respectat de catre legiuitor si in elaborarea si redactarea dispozitiilor art. 52 alin. (2) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003.

24. In privinta criticii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, prin raportare la art. 24 coroborat cu art. 1 alin. (3) si (5), respectiv art. 20 alin. (2) si art. 41 alin. (2), precum si la art. 41 coroborat cu art. 53 din Constitutia Romaniei, Guvernul invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, de exemplu, Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2023, Decizia nr. 844 din 13 decembrie 2018 si Decizia nr. 116 din 13 martie 2018. Considera ca art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , spre deosebire de prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai (declarate neconstitutionale de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015), respecta principiul proportionalitatii dezvoltat in jurisprudenta Curtii Constitutionale. In primul rand, masura legala este prevazuta intr-o lege ca act al Parlamentului si este justificata de un scop legitim - protejeaza interesele angajatorului fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale unei fapte penale. Astfel, masura legala apara drepturile si interesele angajatorului, care pot imbraca atat o forma patrimoniala, cat si una nepatrimoniala si pot avea natura unor drepturi fundamentale, asa cum este dreptul de proprietate si libertatea economica, consacrata de art. 45 din Constitutie, care presupune, intre altele, si dreptul angajatorului de a lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice.

25. In al doilea rand, masura legala este adecvata si necesara scopului legitim, suspendarea contractului individual de munca fiind o masura adecvata in imprejurarile in care mentinerea in activitate a salariatului ar fi de natura sa atraga consecinte negative asupra activitatii economice, afectand drepturile si interesele angajatorului. De asemenea, se pastreaza un just echilibru intre drepturile si interesele in concurs pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit. Astfel, masura suspendarii contractului individual de munca in ipoteza legala analizata se circumscrie conditiilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentala.

26. In al treilea rand, masura legala are un caracter proportional, in sensul ca realizeaza un echilibru just intre drepturile in concurs, si anume dreptul la munca al angajatului si dreptul angajatorului de lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice. Criteriile stabilite de legiuitor pentru suspendarea contractului individual de munca au un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfasoara activitatea profesionala si angajatorul sau. Practic, suspendarea contractului individual de munca intervine numai la trimiterea in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta si numai pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. In atari conditii, intrucat imprejurarile in care poate interveni suspendarea au o determinare exterioara vointei angajatorului, obiectiva si certa, decizia angajatorului de a suspenda din functie salariatul nu are un caracter arbitrar, ci este obiectiva si temeinic fundamentata.

27. Mai mult, asa cum a constatat si Curtea Constitutionala in Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituind o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, prevede posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. De asemenea, salariatul suspendat ar putea ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii.

28. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, in raport cu art. 21 din Constitutie, referitor la faptul ca norma criticata aduce atingere dreptului la un proces echitabil si la solutionarea acestuia intr-un termen rezonabil, si in raport cu art. 24, norma ce garanteaza dreptul la aparare, Guvernul apreciaza ca dispozitiile constitutionale invocate nu sunt incidente in prezenta cauza, neavand legatura cu textul de lege supus criticii de neconstitutionalitate.

29. Guvernul mai arata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, Decizia nr. 86 din 27 ianuarie 2011 sau prin Decizia nr. 81 din 26 februarie 2015.

30. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, concluziile partii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

31. Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

32. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii , republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au urmatoarea redactare: "Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii: [...] b) in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti."

33. Autorii exceptiei sustin ca aceste dispozitii de lege sunt contrare urmatoarelor prevederi din Constitutie: art. 1 alin. (3) si (5) privind statul roman, art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea in drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 24 referitor la dreptul la aparare, art. 41 alin. (1) si (2) referitor la dreptul la munca si protectia sociala a muncii si art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati.

34. Examinand dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, Curtea constata ca acestea fac parte din capitolul IV - "Suspendarea contractului individual de munca" al Codului muncii si reglementeaza acele situatii in care initiativa suspendarii poate apartine angajatorului. In mod concret, autorii exceptiei se refera la situatia in care suspendarea este dispusa de angajator ca urmare a faptului ca salariatul a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.


35. Un prim aspect pe care autorii exceptiei il invoca se refera la lipsa de claritate si previzibilitate a reglementarii supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, in opinia acestora, art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 este neconstitutional, intrucat nu prevede un termen-limita pana la care poate fi dispusa masura suspendarii, nu prevede obligatia motivarii deciziei de suspendare, nu stabileste care sunt infractiunile incompatibile cu desfasurarea functiei, nu prevede posibilitatea reluarii raporturilor de munca suspendate, chiar daca motivele angajatorului care au stat la baza suspendarii nu mai subzista, si nu impun in sarcina angajatorului absolut niciun termen pentru reluarea raporturilor de munca cu salariatul a carui nevinovatie a fost stabilita definitiv de catre instanta penala.

36. Fata de aceste critici, se retine ca art. 1 alin. (5) din Constitutie consacra principiul respectarii obligatorii a legilor. Pentru a fi respectata de destinatarii sai, legea trebuie sa indeplineasca anumite cerinte de precizie, claritate si previzibilitate, astfel incat acesti destinatari sa isi poata adapta in mod corespunzator conduita. In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat in jurisprudenta sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) ca, de principiu, orice act normativ trebuie sa indeplineasca anumite conditii calitative, printre acestea numarandu-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa fie suficient de precis si clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficienta a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - sa prevada intr-o masura rezonabila, in circumstantele spetei, consecintele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate sa fie dificil sa se redacteze legi de o precizie totala si o anumita suplete poate chiar sa se dovedeasca de dorit, suplete care nu trebuie sa afecteze insa previzibilitatea legii (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, si Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

37. Examinand dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 prin prisma reperelor jurisprudentiale mai sus aratate, Curtea considera ca aceste dispozitii de lege nu pot fi apreciate ca avand un caracter neclar sau lipsit de previzibilitate in ceea ce priveste termenele pe care le reglementeaza. Din contra, textul art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 prevede in mod clar ca angajatorul este liber sa dispuna cu privire la suspendarea contractului individual de munca oricand doreste, in limita termenelor expres prevazute: dupa trimiterea in judecata, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Optiunea angajatorului de a suspenda sau nu raportul de munca, precum si termenul la care decide suspendarea, in functie de pericolul pe care apreciaza ca il reprezinta pentru activitatea economica salariatul trimis in judecata, intra in prerogativele protejate de art. 41 din Constitutie si nu pot fi apreciate ca abuzive. Faptul ca autorii exceptiei ar fi dorit ca aceasta optiune sa fie limitata in timp releva doar intentia de modificare a conceptiei legiuitorului, insa nu constituie un argument pentru a constata incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) din Constitutie.

38. Cu privire la sustinerea autorilor exceptiei potrivit careia textul de lege este neclar, intrucat nu prevede obligatia motivarii deciziei de suspendare, dar si in legatura cu critica potrivit careia textul de lege este lipsit de previzibilitate, deoarece nu prevede in mod limitativ situatiile in care se poate dispune suspendarea raportului de munca, Curtea retine ca dispozitiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 sunt clare in ceea ce priveste conditionarea masurii suspendarii de existenta unei incompatibilitati intre fapta penala pentru care salariatul este trimis in judecata si functia detinuta. Prin urmare, potrivit textului legal, motivele de suspendare nu pot sa se circumscrie decat acestei conditii, iar o eventuala aplicare abuziva a acestor norme de lege poate fi contestata in fata instantelor de judecata. Astfel, chiar daca dispozitiile de lege nu impun o conditie de forma a deciziei de suspendare, aceasta nu poate fi apreciata ca legala in absenta constatarii cauzelor de suspendare si a temeiului suspendarii, potrivit art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003.

39. Realizarea unei liste exhaustive a situatiilor de incompatibilitate dintre faptele penale si functiile detinute de salariat este imposibil de realizat in practica, avand in vedere varietatea situatiilor ce se pot naste din modificarea acestor variabile - faptele penale si functiile salariatilor - si contextele concrete in care se desfasoara munca. Cu toate acestea, atat timp cat art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 pune la dispozitie un criteriu clar in functie de care se poate aprecia legalitatea masurii suspendarii, respectiv cel al incompatibilitatii faptei penale cu functia detinuta, Curtea apreciaza ca sunt intrunite cerintele de claritate si previzibilitate a normei de lege. Redactarea unei legi lipsite de o precizie totala nu reprezinta, in sine, un motiv pentru a se retine incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), atat timp cat previzibilitatea legii nu este afectata (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, antereferita).

40. In ceea ce priveste critica potrivit careia textul de lege supus controlului de neconstitutionalitate este contrar art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat nu prevede posibilitatea salariatului de a solicita, iar angajatorul nu are facultatea legala de a dispune reluarea raporturilor de munca anterior suspendate, chiar daca motivele care au stat la baza suspendarii nu mai subzista, se apreciaza ca aceasta reprezinta o simpla interpretare pe care autorii exceptiei o dau textului de lege criticat, ce nu rezulta insa din continutul acestuia. Asa cum s-a retinut si mai sus, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 instituie o facultate pentru angajator de a suspenda raportul de munca, si nu o obligatie. In conditiile in care ar aprecia ca pericolul pe care il reprezinta pentru activitatea economica desfasurarea muncii de catre salariatul trimis in judecata nu mai subzista, angajatorul este liber sa inceteze masura suspendarii contractului individual de munca. Textul de lege nu il obliga pe angajator sa mentina suspendarea raportului de munca pana la pronuntarea hotararii judecatoresti definitive, ci doar stabileste termenul pana la care aceasta masura poate fi dispusa si sustinuta.

41. Relativ la critica potrivit careia dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 nu precizeaza un termen pentru reluarea raporturilor de munca cu salariatul a carui nevinovatie a fost stabilita definitiv de catre instanta penala, Curtea observa ca o interpretare coroborata a textului de lege criticat cu prevederile alin. (2) din acelasi articol de lege, potrivit carora daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului releva faptul ca, odata ce nevinovatia salariatului a fost stabilita de instanta penala, suspendarea raportului de munca nu mai este justificata, astfel ca aceasta masura inceteaza. De asemenea, dispozitiile art. 551 si 552 din Codul de procedura penala precizeaza momentul de la care hotararile pronuntate de instante in procesele penale raman definitive. Prin urmare, si aceasta critica apare ca fiind neintemeiata. Aceste chestiuni privesc mai degraba aspecte de aplicare a legii, iar nu de neconstitutionalitate.

42. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea prevederilor art. 24 din Constitutie, Curtea retine ca salariatul care apreciaza ca masura suspendarii contractului individual de munca este instituita abuziv are posibilitatea de a o contesta in fata instantei de judecata, in fata careia poate sa isi exercite dreptul la aparare. In acest sens, Curtea aminteste ca dispozitiile art. 266 din Legea nr. 53/2003 prevad in mod expres ca jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca in ceea ce priveste incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale.

43. Inexistenta unei proceduri legale prealabile in care salariatul sa isi exprime opinia cu privire la oportunitatea suspendarii contractului individual de munca este explicata de faptul ca aceasta masura nu reprezinta o sanctiune disciplinara si nu pune in discutie vinovatia sau nevinovatia salariatului, asa cum se intampla in cazul cercetarii disciplinare prealabile. Masura suspendarii contractului individual de munca al unui angajat in cazul prevazut de art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 constituie, in realitate, o masura de management intern al societatii in conditiile existentei unor temeiuri obiective - actul de trimitere in judecata - care pun in discutie probabilitatea de a fi fost savarsita o fapta penala de catre un salariat, incompatibila cu functia detinuta de acesta. Prin urmare, este vorba despre o masura care protejeaza interesele unitatii si constituie un drept de optiune al angajatorului. Ulterior, in situatia in care se va constata nevinovatia salariatului, dispozitiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 ii confera acestuia un drept firesc la despagubiri.

44. Dintr-o alta perspectiva, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 constituie o masura de protectie si pentru salariat, intrucat textul legal il obliga pe angajator sa se limiteze doar la suspendarea contractului individual de munca pentru a proteja interesele unitatii, impiedicandu-l sa dispuna desfacerea contractului individual de munca pana la momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti definitive, transate asupra raspunderii penale a salariatului.

45. In sfarsit, analizand critica de neconstitutionalitate raportata la prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea retine ca autorii exceptiei apreciaza ca, in cauza, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 270 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 420 din 12 iunie 2015, in care s-a statuat ca exista o discriminare intre personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si magistrati sub aspectul conditiilor de suspendare a raportului de munca. In acest sens, in paragrafele 26 si 27 din decizia precitata, s-a aratat ca apare ca nejustificata optiunea legiuitorului de a oferi un standard inferior de protectie personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea fata de judecatori sau procurori, cu atat mai mult cu cat infaptuirea actului de justitie si, implicit, prestigiul justitiei in relatia cu cetatenii si autoritatile publice sunt asigurate, in principal, de magistrati. Avand in vedere dispozitiile aplicabile magistratilor, Curtea a retinut ca si in cazul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea standardul de protectie, sub aspectul momentului de la care se ia masura suspendarii din functie, trebuie sa fie acelasi, asa incat, in lumina noilor dispozitii de procedura penala, se impune ca si personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea sa fie suspendat din functie la trimiterea in judecata, iar nu la punerea in miscare a actiunii penale.

46. Or, in prezenta cauza, Curtea observa ca art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul muncii prevede aceeasi solutie, respectiv ca raportul de munca al salariatului poate fi suspendat daca acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale. Prin urmare, nu se constata existenta unei diferente de tratament juridic fata de categoriile socioprofesionale invocate de autorii exceptiei, critica fiind neintemeiata.

47. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ioan Gheorghe Oroian in Dosarul nr. 6.879/117/2017* al Curtii de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale si de Eugen Cecan in Dosarul nr. 3.094/117/2021 al Tribunalului Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale si constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Curtii de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale si Tribunalului Cluj - Sectia mixta de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de munca si asigurari sociale si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 11 iulie 2024.