Beneficiari POSDRU. Regimul de depunere a cererilor de plata/cererilor de rambursare
Raspuns oferit de Colectiv Portal Codul Muncii
in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" aprobat prin Decizia Comisiei nr. 5.811 din 22 noiembrie 2007,
in temeiul art. 8 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea si functionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul fondurilor europene emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Pentru proiectele a caror implementare s-a finalizat pana la data de 23 februarie 2015 inclusiv, beneficiarii POSDRU pot depune, pana la data de 31 martie 2015, cereri de plata, in conformitate cu mecanismul cererii de plata, indiferent de valoare, care sa contina facturile pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/executia lucrarilor receptionate, facturile de avans in conformitate cu clauzele prevazute in contractele de achizitie aferente proiectelor implementate, statele privind plata salariilor, statele/centralizatoarele pentru acordarea burselor, subventiilor si premiilor, daca acestea au fost angajate in perioada de implementare a proiectului, cu incadrarea in ultimul buget aprobat.
(2) Cererile de rambursare aferente cererilor de plata mentionate la alin. (1) vor fi depuse in termenul mentionat la art. 17 indice 5 alin. (16) si (16 indice 1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiara a instrumentelor structurale si utilizarea acestora pentru obiectivul convergenta, aprobata cu modificari prin Legea nr. 362/2009, cu modificarile si completarile ulterioare (maximum 10 zile lucratoare de la data incasarii de catre beneficiar a sumelor virate de catre DG AMPOSDRU, dar nu mai tarziu de data-limita stabilita prin instructiuni emise de Ministerul Fondurilor Europene, cu avizul Ministerului Finantelor Publice).
Art. 2. - Pentru proiectele a caror implementare s-a finalizat pana la data de 23 februarie 2015 inclusiv, beneficiarii POSDRU vor depune, pana la data de 31 martie 2015, toate cererile de rambursare aferente cheltuielilor efectuate, inclusiv cererile finale, daca nu au fost depuse anterior, cu conditia ca aceste cheltuieli sa fi fost angajate in perioada de implementare a proiectului, cu incadrarea in ultimul buget aprobat. Beneficiarii care au depus deja cererea de rambursare finala, insa mai au cheltuieli efectuate aferente proiectului, le pot solicita la rambursare pana la data de 31 martie 2015.
Art. 3. - Beneficiarii care nu se vor incadra in termenele prevazute la art. 1 si 2 pentru depunerea cererilor de plata/rambursare vor suporta cheltuielile aferente proiectului din resurse proprii.
Art. 4. - Pentru proiectele a caror implementare se va finaliza dupa data de 23 februarie 2015 nu se vor aplica prevederile prezentului ordin, termenele de depunere ale cererilor de plata/rambursare aplicabile fiind cele prevazute in contractele semnate si/sau in instructiunile emise de catre DG AMPOSDRU.
Art. 5. - Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 2.330/2012 pentru aprobarea Deciziei nr. 10/2012 privind modificarile contractuale aferente rambursarii cheltuielilor efectuate in cadrul proiectelor care se afla in implementare finantate prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 637 din 7 septembrie 2012, cu modificarile ulterioare, se abroga.
Art. 6. - Ministerul Fondurilor Europene, prin Directia generala Autoritatea de management pentru Programul operational sectorial pentru Dezvoltarea resurselor umane si organismele intermediare pentru Programul operational sectorial Dezvoltarea resurselor umane vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
(Ordin al ministrului fondurilor europene nr. 588 din 27 februarie 2015 privind regimul de depunere a cererilor de plata/cererilor de rambursare de catre beneficiarii POSDRU, pentru accelerarea absorbtiei de fonduri, in vederea evitarii dezangajarii automate a fondurilor alocate Romaniei, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 2 martie 2015)
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul Portalcodulmuncii.ro si primesti cadou Raportul special "3 modele Editabile de Fise de Post si Evaluare"!