In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. XXXII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. I. – Hotararea Guvernului nr. 1.045/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24 din 9 ianuarie 2019, cu modificarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 2. – (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 3.000 lei nerespectarea de catre unitatile afiliate a obligatiilor prevazute la art. 29 lit. b) din norme.
(2) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 4.000 lei nerespectarea de catre unitatile afiliate a obligatiilor prevazute la art. 29 lit. a) din norme.
(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1) si (2) se fac de catre personalul cu atributii de control, imputernicit in acest sens, din cadrul Ministerului Finantelor, Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, Ministerului Antreprenoriatului si Turismului, Ministerului Culturii, dupa caz."
2. La anexa, articolul 1 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 1. – (1) Biletele de valoare pot fi utilizate doar in scopul prevazut de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare lege, si doar la operatorii economici care accepta biletele de valoare, denumiti in continuare unitati afiliate, care au incheiat contracte de prestare a serviciilor cu unitatile emitente.
(2) Regimul fiscal aplicabil biletelor de valoare este atat pentru beneficiari, cat si pentru angajatori/platitori de venituri cel prevazut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare."
3. La anexa, la articolul 3, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 3. – (1) Biletul de valoare, cu exceptia tichetului de masa, este valabil un an de la data alimentarii suportului electronic, fara a se intelege ca aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic."
4. La anexa, la articolul 4, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
"(3) Sumele reprezentand costul emiterii biletelor de valoare, precum si costul suportului electronic sau al inlocuirii acestuia, dupa caz, contractate cu unitatea emitenta si primite de catre angajator, se suporta de catre angajatori din bugetele proprii. In cazul institutiilor publice, aceste sume se suporta de la alineatul «Alte cheltuieli cu bunuri si servicii» al articolului bugetar «Alte cheltuieli» de la titlul «Bunuri si servicii»."
5. La anexa, la articolul 5, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
"(3) Contravaloarea nominala a biletului de valoare, precum si costurile aferente emiterii biletelor de valoare nu pot fi transferate de catre angajator salariatilor."
6. La anexa, la articolul 6, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) Valoarea nominala a unui bilet de valoare nu poate depasi valoarea stabilita potrivit Legii nr. 165/2018, cu modificarile si completarile ulterioare."
7. La anexa, la articolul 8, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8. – (1) Contractul pentru achizitionarea biletelor de valoare, incheiat intre angajator si unitatile emitente, cuprinde cel putin urmatoarele clauze referitoare la:
a) necesarul estimat anual, semestrial sau trimestrial de bilete de valoare si, in cazul tichetelor de masa, esalonarea pe luni a acestuia;
b) costul emiterii biletelor de valoare, precum si costul suportului electronic sau al inlocuirii acestuia;
c) lista unitatilor afiliate la care salariatii pot folosi biletele de valoare si modul de transmitere a acesteia;
d) modul de administrare si utilizare a biletelor de valoare, inclusiv modul in care angajatul poate sa consulte soldul disponibil la un moment dat pe suportul electronic, procedura de inlocuire sau blocare a biletelor de valoare in caz de furt ori pierdere, costurile inlocuirii;
e) obligatia angajatorilor de a colecta de la salariatii lor si de a transfera catre unitatile emitente toate datele personale si informatiile referitoare la salariati care sunt necesare pentru emiterea, utilizarea, procesarea si decontarea tranzactiilor cu bilete de valoare, in conditiile Legii nr. 190/2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protectia datelor), cu modificarile ulterioare;
f) obligatia unitatilor emitente de a pastra in conditii de siguranta datele primite de la angajatori si de a nu le utiliza in alte scopuri decat cel pentru care au fost primite;
g) obligatia angajatorilor de a instrui salariatii sa nu vanda si sa foloseasca biletele de valoare doar in scopul prevazut de lege si doar la unitatile afiliate care afiseaza elemente de identificare de tip autocolant, afisaj grafic, digital si altele asemenea, corespunzatoare unitatii emitente care a emis biletele de valoare respective."
8. La anexa, la articolul 9, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 9. – (1) Comenzile de achizitie de bilete de valoare transmise unitatilor emitente de catre angajatori contin cel putin urmatoarele informatii: numele si prenumele salariatilor carora li se atribuie biletele de valoare, numarul unic de identificare al suportului electronic corespunzator fiecarui salariat, numarul de bilete de valoare acordat pentru fiecare salariat, valoarea nominala a biletului de valoare si valoarea nominala totala a biletelor de valoare acordate fiecarui salariat.
...............................................................................................
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (2), comenzile de achizitie de tichete de masa acordate donatorilor de sange in baza Legii nr. 282/2005 privind organizarea activitatii de transfuzie sanguina, donarea de sange si componente sanguine de origine umana, precum si asigurarea calitatii si securitatii sanitare, in vederea utilizarii lor terapeutice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, de tichete de masa acordate in alte situatii prevazute prin alte legi speciale, respectiv de suporturi electronice transmise unitatii emitente nu contin datele personale ale beneficiarilor."
9. La anexa, la articolul 10, partea dispozitiva a alineatului (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. – (1) In cazul tichetelor de masa, angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masa pentru fiecare zi lucratoare din luna pentru care se efectueaza transferul valorii nominale a tichetelor de masa. In sensul prezentelor norme nu se considera zile lucrate perioadele in care salariatii:"
10. La anexa, la articolul 11, alineatele (1) si (3) se abroga.
11. La anexa, la articolul 13, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul in care angajatul caruia i s-au acordat tichete de cresa nu a prezentat angajatorului informatiile privind prezenta copilului la cresa/entitatea asimilata acesteia, in scris cu confirmarea cresei/entitatii asimilate acesteia, potrivit art. 14 alin. (2), acesta are obligatia sa restituie angajatorului contravaloarea tichetelor de cresa acordate si necuvenite. Daca restituirea nu este posibila, angajatorul va recupera din drepturile salariale cuvenite angajatului respectiv contravaloarea tichetelor de cresa acordate suplimentar, corespunzator numarului de zile absente din luna in care copilul a fost absent de la cresa/entitatea asimilata acesteia."
12. La anexa, articolul 15 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 15. – Angajatorii sunt obligati sa organizeze o evidenta proprie, potrivit formularelor prevazute ca model in anexele nr. 2, 4 si 6."
13. La anexa, articolul 17 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 17. – (1) La sfarsitul fiecarei luni, la sfarsitul perioadei de valabilitate, la data stabilita de angajator sau la data incetarii raporturilor de munca, dupa caz, salariatul are obligatia sa restituie angajatorului contravaloarea biletelor de valoare, pentru luna in curs sau, dupa caz, pentru anul in curs si neutilizate ori necuvenite.
(2) Pentru biletele de valoare neutilizate in perioada de valabilitate, unitatea emitenta restituie valorile nominale catre angajator. In cazul biletelor de valoare necuvenite, precum si in cazul incetarii raporturilor de munca, angajatorul are obligatia de a comunica unitatii emitente informatiile necesare pentru ca aceasta sa poata face restituirea valorilor catre angajator. Restituirea valorii nominale a biletelor de valoare se realizeaza conform contractului incheiat de unitatea emitenta cu angajatorul.
(3) In cazul institutiilor publice, unitatile emitente restituie sumele prevazute la alin. (2), cu respectarea dispozitiilor art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 275/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Utilizarea de catre salariat a biletelor de valoare necuvenite il obliga pe acesta la plata contravalorii biletelor catre angajator.
(5) In cazul tichetelor de masa, in situatia in care salariatul utilizeaza intr-o luna un numar de tichete de masa mai mare decat numarul de zile lucrate, stabilite potrivit art. 10, iar angajatorul nu a incasat de la salariat contravaloarea tichetelor utilizate si necuvenite, angajatorul acorda acestuia pentru luna urmatoare un numar de tichete de masa egal cu numarul de zile lucratoare, diminuat cu numarul de tichete acordate pentru luna anterioara si necuvenite."
14. La anexa, la articolul 20, alineatul (1) se abroga.
15. La anexa, articolul 21 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 21. – Unitatile emitente sunt obligate:
a) sa deschida conturi sau subconturi de plati distincte la institutii de credit sau institutii de plati, diferite pentru fiecare tip de bilet de valoare in parte, prin care se vor derula incasarile si platile aferente valorii nominale a biletelor de valoare, respectiv incasarea de la angajatori a contravalorii nominale a biletelor de valoare achizitionate in baza contractelor incheiate cu acestia si rambursarea de sume catre unitatile afiliate, fie direct de catre unitatile emitente autorizate de Ministerul Finantelor, fie indirect prin intermediul organizatiilor specializate/schemelor de plati nationale ori internationale, in exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a biletelor de valoare prezentate in baza contractelor incheiate intre unitatea emitenta si unitatile afiliate respective; decontarea valorii nominale a biletelor de valoare se face intre unitatile afiliate si unitatile emitente, prin intermediul institutiilor financiare autorizate, cu sprijinul organizatiilor care administreaza scheme/aranjamente de plata ori alte organizatii care dezvolta sisteme de acceptare proprii sau cu ajutorul propriilor platforme; inchiderea acestor conturi sau subconturi de plati se face numai dupa ce unitatea emitenta face dovada catre institutiile financiare autorizate ca valoarea nominala a biletelor de valoare emise si incasate de unitatea emitenta a fost decontata integral unitatilor afiliate;
b) sa organizeze o evidenta operativa proprie lunara, potrivit formularelor prevazute ca model in anexele nr. 8, 10 si 12, si sa transmita trimestrial date centralizate Ministerului Finantelor;
c) sa implementeze sisteme si procese organizationale care sa permita autorizarea tranzactiilor cu bilete de valoare, exclusiv la si doar in masura in care unitatea afiliata are un contract valabil incheiat cu unitatea emitenta pentru prestarea serviciilor specifice fiecarui tip de bilet de valoare in parte, in conformitate cu Legea nr. 165/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu prezentele norme metodologice si in masura in care identitatea unitatii afiliate poate sa fie stabilita cu exactitate la momentul autorizarii tranzactiei, in baza unuia sau mai multor elemente de identificare a acesteia;
d) sa asigure securitatea livrarii biletelor de valoare la angajator;
e) sa asigure elementele de siguranta obligatorii pentru suportul electronic;
f) sa asigure transparenta si managementul circuitului financiar;
g) sa nu utilizeze sumele aferente biletelor de valoare pentru reinvestirea in alte scopuri."
16. La anexa, la articolul 22 alineatul (1), litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) in cazul in care la unitatile emitente se constata ca nu s-a organizat evidenta operativa prevazuta la art. 21 lit. b);"
17. La anexa, articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 23. – (1) Suportul electronic emis de unitatea emitenta trebuie sa aiba inscrise sau stocate electronic in acesta urmatoarele elemente obligatorii:
a) emitentul si datele sale de identificare: denumirea, sediul si codul de identificare fiscala;
b) angajatorul si datele sale de identificare: denumirea si codul de identificare fiscala;
c) numele, prenumele si codul numeric personal ale beneficiarului care este in drept sa utilizeze biletele de valoare;
d) perioada de valabilitate a utilizarii biletelor de valoare;
e) interdictia prevazuta la art. 13 lit. c), art. 20 lit. c), art. 23 lit. c), respectiv art. 26 lit. d) din lege, dupa caz, imprimata pe versoul suportului electronic;
f) numarul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic;
g) perioada de valabilitate a suportului electronic;
h) elemente de siguranta a suportului electronic, de tip PIN, CIP;
i) cuvintele «TICHET DE MASA», «TICHET CADOU», «TICHET DE CRESA», «TICHET CULTURAL», «VOUCHER DE VACANTA», dupa caz, cu litere majuscule pe rectoul suportului electronic;
j) elemente de identitate vizuala ale brandului de turism al Romaniei, in cazul voucherelor de vacanta.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) lit. c), pentru tichetele de masa acordate donatorilor de sange in baza Legii nr. 282/2005, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si pentru tichetele de masa acordate in alte situatii prevazute prin alte legi speciale, unitatile emitente nu au obligatia de a inscrie sau stoca pe suportul electronic al acestor bilete de valoare datele personale ale beneficiarului."
18. La anexa, articolul 25 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 25. – (1) Unitatile afiliate care au incheiat contracte de prestari de servicii cu unitatile emitente, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, sunt identificate conform art. 21 lit. c), la nivel de platforma sau de schema/aranjament de plata, dupa caz, pentru a permite unitatilor emitente cu care au incheiat contracte de prestari de servicii sa autorizeze online tranzactiile cu bilete de valoare efectuate de catre beneficiari, exclusiv la acea unitate afiliata care are un contract de prestari de servicii valabil incheiat cu o unitate emitenta.
(2) Elementele de identificare prevazute la art. 21 lit. c) si solicitate de unitatile emitente se mentioneaza in contractul incheiat intre unitatea afiliata si unitatea emitenta. In cazul schimbarii oricarui element de identificare prevazut la art. 21 lit. c), unitatea afiliata este obligata sa informeze de indata unitatea emitenta cu privire la respectiva modificare.
(3) Unitatile afiliate care au incheiat contracte de prestari de servicii cu unitatile emitente trebuie sa afiseze elemente de identificare furnizate de catre unitatile emitente pentru categoriile de bilete de valoare pentru care au incheiat contracte, fie la intrarea in locatiile in care isi desfasoara activitatea sau la casele de marcat electronice fiscale, dupa caz, fie pe websiteurile pe care le utilizeaza, in cazul unitatilor afiliate care ofera servicii de plata online."
19. La anexa, articolul 27 se abroga.
20. La anexa, articolul 29 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 29. – In baza contractelor de prestari de servicii incheiate cu unitatile emitente, unitatile afiliate au urmatoarele obligatii:
a) sa debiteze valoarea exacta a produselor/serviciilor achizitionate de salariat si sa inmaneze acestuia o dovada imprimata sau sa transmita in format electronic un document, dupa caz, care contine suma debitata;
b) sa implementeze proceduri si procese organizationale care sa permita verificarea eligibilitatii produselor/serviciilor achizitionate de salariati;
c) alte obligatii stabilite in baza contractelor de prestari de servicii incheiate cu unitatile emitente."
21. La anexa, la articolul 30, alineatele (1) si (2) se abroga.
22. La anexa, articolul 32 se abroga.
23. La anexa, articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 34. – Anexele nr. 2, 4, 6, 8, 10, 11, 12 si 13 fac parte integranta din prezentele norme metodologice."
24. La anexa, anexele nr. 1, 3, 5, 7, 9 si 14 se abroga.
25. La anexa, in cuprinsul anexei nr. 13, nota de subsol va avea urmatorul cuprins:
"* Evidenta se tine de catre cresa/entitatea asimilata acesteia."
Art. II. – Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari si pana la data de 1 februarie 2023, unitatile emitente sunt obligate sa organizeze, pentru biletele de valoare pe suport hartie, o evidenta operativa proprie lunara, potrivit formularului prevazut ca model in anexa nr. 11 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, si sa transmita trimestrial date centralizate Ministerului Finantelor.
Art. III. – - Punctul 21 al articolului I intra in vigoare la data de 1 februarie 2023.
NICOLAE-IONEL CIUCA
Contrasemneaza:
Ministrul finantelor,
Adrian Caciu
p. Ministrul culturii
Andras Istvan Demeter,
secretar de stat
Ministrul muncii si solidaritatii sociale,
Marius-Constantin Budai
Ministrul antreprenoriatului si turismului,
Constantin-Daniel Cadariu