Cate ore pe zi poate lucra un salariat care are mai multe contracte de munca?

Codul muncii consacra Titlul III temei Timpului de munca. In cuprinsul dispozitiilor art. 111 – 158, legea realizeaza transpunerea in sistemul romanesc de drept dispozitiilor Directivei nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru.

Astfel, potrivit art. 112 alin. (1) din Codul muncii, pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana. Art. 114 prevede ca durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. De asemenea, art. 135 alin. (1) din Codul muncii prevede ca salariatii au dreptul intre doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Mai mult, potrivit art. 115 alin. (2) din Codul muncii, durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

Din analiza coroborata a textelor de mai sus rezulta ca un salariat poate presta zilnic munca in baza unui contract individual de munca pentru o durata de 8 ore, la care se adauga maximum 3 ore suplimentare: un total de 11 ore pe zi Se pot lucra si 4 ore suplimentare, dar atunci exista obligativitatea unui interval de 24 de ore libere in ziua urmatoare.

Toate aceste dispozitii privesc insa executarea muncii in baza unui singur contract individual de munca. Ele impun limite in relatia dintre angajator si salariat, intemeiata pe un singur raport contractual, iar nu limite statornicite pe persoana. Dar salariatul poate executa in cumul de functii – mai multe contracte individuale de munca, in temeiul art. 35 din Codul muncii. Acesta prevede: “Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea.” Singura exceptie consacrata de Codul muncii priveste cazul in care prin legi speciale s-ar prevedea incompatibilitatea intre anumite activitati.

Asadar, in cazul cumulului de functii, toate limitarile privitoare la timpul de munca cuprinse in Codul muncii sunt stabilite pe contract, nu pe persoana.

Atunci cand, in mod exceptional, legiuitorul a dorit sa limiteze timpul de munca pe persoana, nu pe contract, a facut-o in mod expres. Spre exemplu, este cazul lucratorilor mobili, cu privire la care Hotararea Guvernului nr. 38/2008 prevede in art. 4 alin. (2): “In cazul lucratorilor mobili care muncesc pentru mai multi angajatori, timpul de lucru este suma orelor lucrate de persoana respectiva pentru toti angajatorii”.

De fapt, Romania nici nu este singurul stat membru care a transpus prevederile directivei europene pe contract, si nu pe persoana. Astfel, Cehia, Danemarca, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania si Suedia au aceeasi abordare, in sensul de a consacra limitarile privitoare la timpul de munca in raport cu un singur contract de munca, dar cu posibilitatea persoanei de a incheia si executa mai multe contracte de munca in cumul.