Decizia 321 - 2024 Termenul de contestare a deciziei de concediere de 30 de zile si de 45 de zile

Decizia Curtii Constitutionale nr. 321 din 9 iulie 2024 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial nr. 8 din 9 ianuarie 2025

Marian Enache    - presedinte
Mihaela Ciochina    - judecator
Cristian Deliorga    - judecator
Dimitrie-Bogdan Licu    - judecator
Laura-Iuliana Scantei    - judecator
Gheorghe Stan    - judecator
Livia Doina Stanciu    - judecator
Elena-Simina Tanasescu    - judecator
Varga Attila    - judecator
Patricia-Marilena Ionea    - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Marilena Costea in Dosarul nr. 32.423/3/2019/a2 al Tribunalului Mures - Sectia civila si constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.493D/2020.
2. La apelul nominal lipsesc partile. Procedura de instiintare este legal indeplinita.
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele Curtii acorda cuvantul reprezentantei Ministerului Public, care solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata. In acest sens, invoca jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale prin Decizia nr. 457 din 22 iunie 2017.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
4. Prin Incheierea din 1 octombrie 2020, pronuntata in Dosarul nr. 32.423/3/2019/a2, Tribunalul Mures - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Marilena Costea intr-o cauza avand ca obiect cererea de anulare a deciziei de incetare a contractului de munca intre parti, in temeiul art. 65 din Codul muncii, repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere, plata drepturilor salariale si a celor conexe din momentul desfacerii contractului de munca si plata daunelor morale.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarea acesteia sustine ca dispozitiile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 sunt contrare art. 16 alin. (1) si art. 21 din Constitutie, deoarece instituie un tratament discriminatoriu al angajatilor al caror contract de munca inceteaza printr-o decizie unilaterala emisa de angajator in urma unei cercetari disciplinare fata de angajatii al caror contract de munca inceteaza printr-o decizie unilaterala emisa de angajator, avand insa alte temeiuri, in conditiile in care art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 nu face nicio distinctie intre motivele incetarii contractului de munca.
6. Astfel, angajatilor concediati in urma unei cercetari disciplinare le este ingradit dreptul la justitie, fiindu-le aplicat un termen mai scurt pentru atacarea deciziei de concediere, desi se afla oricum intr-o situatie mai grea pentru ei, intrucat nu beneficiaza deloc de protectie sociala, respectiv de preaviz ori salarii compensatorii.
7. De asemenea, printr-un asemenea tratament defavorabil se instituie o prezumtie de vinovatie, ceea ce incalca dispozitiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De asemenea, este infrant dreptul la aparare, prevazut de art. 24 din Constitutie si de art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, intrucat timpul in care pot apela la un avocat, care sa apere interesele salariatului concediat abuziv, este mult mai scurt, desi cauzele privind cercetarile disciplinare sunt mult mai complexe decat cele care au alte obiecte.
8. Tribunalul Mures - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Astfel, arata ca existenta unui text legal care are caracter de norma speciala si care reglementeaza un anumit termen imperativ pentru contestarea unui act emis de angajator nu poate fi echivalata cu o nerespectare a principiului egalitatii cetatenilor in fata legii, atat timp cat textul legal respectiv se aplica tuturor situatiilor la care face referire, respectiv tuturor persoanelor fata de care angajatorii au emis decizii de concediere, fiindu-le deci aplicat acelasi tratament, in aceeasi situatie prevazuta de norma legala. Faptul ca termenul prevazut de art. 252 alin. (5) din Codul muncii este mai redus decat alte termene prevazute de legislatia muncii nu reprezinta o incalcare a principiului egalitatii in fata legii. Termenul de 30 de zile este putin mai redus decat cel prevazut de art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 tocmai in considerarea faptului ca procedura contestarii deciziilor de sanctionare disciplinara este o procedura urgenta si este un termen suficient pentru ca angajatul sa formuleze contestatia, cu atat mai mult cu cat angajatorul a si mentionat in decizia contestata faptul ca aceasta poate fi atacata in termen de 30 de zile de la comunicare. Mai mult, legiuitorul a statuat si prin dispozitiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii ca cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca; b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara. Faptul ca legiuitorul a optat, in cazul procedurii de contestare a deciziilor de sanctionare emise de angajator, pentru un termen de 30 de zile pentru contestarea acestora nu are nicio legatura cu un presupus tratament discriminatoriu, termenul fiind suficient de generos, pentru toate persoanele aflate in situatia premisa, raportat la urgenta procedurii solutionarii unor astfel de conflicte de munca, iar in ceea ce priveste presupusa ingradire a dreptului la justitie, tribunalul apreciaza ca este un nonsens sa se aprecieze ca faptul ca persoana sanctionata are la dispozitie "numai" 30 de zile pentru a contesta in instanta decizia de sanctionare ar constitui o astfel de ingradire, atat timp cat textul legal criticat reglementeaza tocmai dreptul de a contesta in justitie decizia angajatorului, deci accesul la justitie.
9. Totodata, instanta de judecata considera nefondate si sustinerile privind pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutie, avand in vedere faptul ca dispozitiile art. 252 alin. (5) din Codul muncii sunt in deplin acord cu Legea fundamentala, iar imprejurarea ca legea stabileste un termen imperativ de decadere pentru exercitarea anumitor drepturi reprezinta o masura absolut necesara pentru asigurarea celeritatii procedurilor si a sigurantei circuitului civil si nu reprezinta in niciun caz o ingradire a accesului la justitie, atat timp cat autoarea exceptiei a avut posibilitatea de a contesta decizia de concediere in termenul imperativ stabilit de textul legal criticat, termen care i-a si fost adus la cunostinta.
10. In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
11. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
12. Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
13. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care au urmatoarea redactare: "Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii."
14. Autoarea exceptiei considera ca aceste dispozitii de lege sunt contrare urmatoarelor prevederi constitutionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie si art. 24 privind dreptul la aparare. De asemenea, invoca dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind procesul echitabil si art. 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare.
15. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, in jurisprudenta sa anterioara, s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor Codului muncii care stabilesc termenul in care poate fi atacata in justitie decizia de sanctionare disciplinara, stabilind ca acestea nu sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 457 din 22 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 798 din 9 octombrie 2017, Curtea, avand a se pronunta asupra dispozitiilor art. 268 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003, potrivit carora cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara, a retinut ca reglementarea acestui articol de lege concorda cu cea a art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 si este diferita de cea a art. 211 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, in care s-a prevazut ca masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa (paragrafele 14-16 din Decizia nr. 457 din 22 iunie 2017).
16. Prin decizia sus-mentionata, Curtea a amintit jurisprudenta sa potrivit careia egalitatea in fata legii si a autoritatilor publice, consacrata cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constitutie, isi gaseste aplicare doar atunci cand partile se afla in situatii identice sau egale, care impun si justifica acelasi tratament juridic si, deci, instituirea aceluiasi regim juridic. Per a contrario, cand acestea se afla in situatii diferite, regimul juridic aplicabil fiecareia nu poate fi decat diferit, solutie legislativa care nu contravine, ci, dimpotriva, decurge logic din chiar principiul enuntat (a se vedea in acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).
17. Avand in vedere aceste criterii, Curtea a observat ca materia raspunderii disciplinare, chiar daca este legata in mod esential de exercitarea obligatiilor salariatului izvorand din contractul individual de munca, reprezinta, totusi, o materie distincta fata de celelalte aspecte care vizeaza executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea acestui contract. Chiar si in situatia in care se contesta o masura ce are ca efect incetarea contractului de munca, Curtea a considerat ca nu se poate pune un semn de egalitate intre situatia persoanei al carei contract de munca a fost desfacut disciplinar, sanctiune insotita de o procedura specifica, si persoana concediata pentru alte motive decat cele disciplinare, avand sau nu legatura cu persoana salariatului si care se supun altor cerinte. Prin urmare, Curtea a apreciat ca ipotezele comparate nu impun in mod necesar o reglementare identica, deoarece categoriile de persoane comparate nu se afla in situatii identice sau egale.
18. De altfel, Curtea a constatat ca, prin chiar reglementarea initiala a art. 268 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 53/2003, inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 62/2011, legiuitorul a optat pentru o tratare distincta a situatiei persoanelor care formuleaza o actiune in justitie privind incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca fata de cele care contesta o decizie de sanctionare disciplinara, in doua texte de lege diferite, subliniind astfel ca ipotezele legale nu se supun aceluiasi regim juridic.
19. Relevante in acest context se apreciaza ca sunt si considerentele Deciziei nr. 1.154 din 13 septembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 790 din 8 noiembrie 2011, in care Curtea, pronuntandu-se asupra prevederilor art. 268 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003, a statuat ca in virtutea dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite in considerarea deosebirilor ce exista intre natura si obiectul diferitelor litigii. Aceasta nu contravine nici principiului constitutional al egalitatii in drepturi, intrucat acest principiu nu presupune uniformitate, astfel incat situatia obiectiv diferita in care se afla persoanele care se adreseaza instantelor judecatoresti pentru apararea drepturilor si intereselor legitime care izvorasc dintr-un contract individual de munca, fata de celelalte categorii de justitiabili, justifica instituirea unui tratament juridic diferentiat. Curtea a retinut ca aceeasi concluzie rezulta si din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotararea din 13 iunie 1979, pronuntata in Cauza Marckx impotriva Belgiei, paragraful 33, in Hotararea din 13 noiembrie 2007, pronuntata in Cauza D.H. si altii impotriva Republicii Cehe, paragrafele 175 si 196, si Hotararea din 18 februarie 2009 pronuntata in Cauza Andrejeva impotriva Letoniei, paragraful 81), care a statuat, cu valoare de principiu, ca "discriminarea" presupune a trata diferit, fara o justificare obiectiva si rezonabila, persoane aflate in situatii similare. O asemenea situatie intervine in cazul in care distinctia in cauza nu urmareste un scop legitim sau cand nu exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit a fi realizat.
20. Curtea apreciaza ca cele retinute prin deciziile mai sus amintite raspund criticilor de neconstitutionalitate formulate in prezenta cauza referitoare la incalcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, in sensul constatarii lipsei de temeinicie a acestor critici.
21. Cat priveste sustinerea referitoare la incalcarea dreptului de acces la justitie si a dreptului la aparare, Curtea retine ca prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat ca accesul liber la justitie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste actul de justitie. Curtea a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, astfel cum rezulta din art. 126 alin. (2) din Constitutie. Totodata, in jurisprudenta sa (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), Curtea a retinut ca accesul liber la justitie este pe deplin respectat ori de cate ori partea interesata, in vederea valorificarii unui drept sau interes legitim, a putut sa se adreseze cel putin o singura data unei instante nationale.
22. Pe de alta parte, potrivit art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, care va hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in jurisprudenta sa, cu titlu general, ca art. 6 paragraful 1 din Conventie garanteaza oricarei persoane dreptul de a aduce in fata unei instante orice pretentie referitoare la drepturi si obligatii cu caracter civil (a se vedea Hotararea din 21 februarie 1975, pronuntata in Cauza Golder impotriva Regatului Unit, paragraful 36, si Hotararea din 20 decembrie 2011, pronuntata in Cauza Dokic impotriva Serbiei, paragraful 35). De asemenea, in Hotararea din 26 ianuarie 2006, pronuntata in Cauza Lungoci impotriva Romaniei, paragraful 36, publicata in Monitorul Oficial Romaniei, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a aratat ca accesul liber la justitie implica prin natura sa o reglementare din partea statului si poate fi supus unor limitari, atat timp cat nu este atinsa substanta dreptului.
23. Avand in vedere aceste repere jurisprudentiale, Curtea apreciaza ca termenul de 30 de zile in care angajatul se poate adresa instantelor judecatoresti pentru contestarea deciziei de sanctionare disciplinara este un termen conceput pentru a asigura celeritatea solutionarii conflictelor de munca avand acest obiect, ceea ce vine in intampinarea intereselor ambelor parti ale raportului juridic, intrucat atat exercitarea dreptului la munca al salariatului, cat si desfasurarea activitatii economice a angajatorului reprezinta interese majore, deopotriva protejate de Legea fundamentala. Termenul prevazut de art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 este suficient pentru ca salariatul sa poata formula actiunea in justitie, iar in situatia in care, din motive obiective, nu a putut angaja un aparator, poate invoca dispozitiile art. 222 din Codul de procedura civila pentru a obtine amanarea cauzei pentru lipsa de aparare, astfel ca dreptul la aparare este asigurat.
24. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, Respinge, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Marilena Costea in Dosarul nr. 32.423/3/2019/a2 al Tribunalului Mures - Sectia civila si constata ca dispozitiile art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Tribunalului Mures - Sectia civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 9 iulie 2024.