Avand in vedere:
- Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 166 din 30 aprilie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 30 octombrie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Acordul Comercial si de Cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 149 din 30 aprilie 2021;
- dispozitiile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
- caracterul normelor juridice europene care reglementeaza domeniul securitatii sociale, regulamentele europene avand acoperire generala, fiind de directa aplicare, obligatorii in toate elementele lor si prevaland asupra legislatiei nationale, in caz de conflict cu aceasta din urma;
- prevederile acordurilor bilaterale de securitate sociala la care Romania este parte;
- necesitatea asigurarii unei implementari corecte si unitare a dispozitiilor instrumentelor juridice cu caracter supranational si international din domeniul securitatii sociale, prin elaborarea unor norme interne de aplicare,
in temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Statutul Casei Nationale de Pensii Publice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 118/2012, cu modificarile si completarile ulterioare,
presedintele Casei Nationale de Pensii Publice emite urmatorul ordin:
Art. 1. - (1) Se aproba Metodologia de calcul al drepturilor de pensie in aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, si (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial si de Cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, si a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate sociala la care Romania este parte, odata cu intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
(2) Metodologia mentionata la alin. (1) este prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
(3) Directia relatii internationale si casele teritoriale de pensii vor duce la indeplinire prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
-****-
Presedintele Casei Nationale de Pensii Publice, Daniel Baciu |
Anexa:
METODOLOGIE
din 3 aprilie 2024 de calcul al drepturilor de pensie in aplicarea prevederilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, si (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial si de Cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, si a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate sociala la care Romania este parte, odata cu intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
Art. 1: Rolul prezentei metodologii
(1) Prezenta metodologie reglementeaza modalitatile de calcul al drepturilor de pensie in cazul persoanelor care intra sub incidenta dispozitiilor Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, si (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor Acordului Comercial si de Cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, si a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate sociala la care Romania este parte, odata cu intrarea in vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
(2) Regulamentele europene care reglementeaza acordarea prestatiilor de securitate sociala sunt regulamente de coordonare intre sistemele de securitate sociala ale statelor membre, astfel incat fiecare stat membru isi stabileste, in mod independent, conditiile necesare dobandirii dreptului la prestatii, nivelul contributiilor ce trebuie achitate in vederea asigurarii la sistem, tipul de prestatii acordate si modul de calcul al acestora.
(3) Nivelul contributiilor de asigurari sociale, varstele de pensionare, stagiile complet si minim de cotizare, formula de calcul al drepturilor de pensie acordate in sistemul public de pensii din Romania persoanelor care intra sub incidenta instrumentelor juridice cu caracter supranational si international mentionate la alin. (1) sunt cele prevazute de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, denumita in continuare Legea nr. 360/2023.
(4) Regulamentele (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, si (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, Acordul Comercial si de Cooperare intre Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, pe de o parte, si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, pe de alta parte, si acordurile bilaterale de securitate sociala la care Romania este parte contin anumite dispozitii potrivit carora caselor teritoriale de pensii din Romania le revin obligatii suplimentare in ceea ce priveste calculul drepturilor de pensie in cazul persoanelor care intra sub incidenta acestor instrumente juridice.
Art. 2: Obligatia efectuarii unui calcul dublu al drepturilor de pensie, atunci cand acest lucru este posibil
(1) Daca solicitantul indeplineste conditiile prevazute de legislatia romana in vigoare pentru a beneficia de pensie exclusiv prin luarea in considerare a stagiului de cotizare realizat in Romania, conform prevederilor articolului 52 al Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumit in continuare Regulamentul (CE) nr. 883/2004, casa teritoriala de pensii calculeaza doua pensii (efectueaza dublul calcul):
a) o pensie comunitara nationala, denumita si prestatie independenta/autonoma, prin valorificarea exclusiva a stagiului de cotizare realizat in Romania;
b) o pensie comunitara prorata, prin valorificarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant in toate statele membre implicate, cu respectarea metodei mixte totalizare-proratizare.
(2) Dupa efectuarea dublului calcul (cel al pensiei comunitare nationale si cel al pensiei comunitare prorata) se compara cele doua pensii si se acorda pensia stabilita in cuantum mai avantajos.
Art. 3: Efectuarea calculului pensiei comunitare nationale (prestatiei independente/autonome)
Pensia comunitara nationala se calculeaza potrivit prevederilor legislatiei romane in vigoare in domeniul pensiilor, valorificandu-se exclusiv stagiul de cotizare realizat in Romania.
Art. 4: Efectuarea calculului pensiei comunitare stabilite prin totalizare-proratizare
(1) La stabilirea pensiei comunitare prorata se aplica regulile de totalizare, fiind luate in considerare perioadele de asigurare realizate in toate statele membre implicate, respectiv:
a) stagiul de cotizare realizat in Romania, pe baza informatiilor aflate in baza de date a institutiilor competente din Romania si a documentelor prevazute de legislatia romana in vigoare, in original, daca beneficiarul are domiciliul in Romania sau intr-un stat tert, respectiv in original sau in copie certificata de institutiile sau autoritatile din strainatate, in conditiile prevazute de Ordinul presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice nr. 865/2023 privind reglementarea modalitatilor de certificare a copiilor documentelor care atesta vechimea in munca realizata anterior datei de 1 aprilie 2001 si a copiilor documentelor care atesta perioadele asimilate, precum si a existentei beneficiarilor nerezidenti, daca beneficiarul are locul de sedere obisnuita pe teritoriul altui stat membru, pe teritoriul Regatului Unit sau cu care Romania aplica acorduri de securitate sociala;
b) perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant in celelalte state cu care Romania aplica reguli de totalizare, pe baza informatiilor comunicate de institutiile competente din statele respective.
(2) Stabilirea pensiei comunitare prorata se realizeaza in doua etape:
a) se calculeaza pensia teoretica, prin luarea in considerare a totalului perioadelor de asigurare, prin aplicarea formulei nationale de calcul;
b) se calculeaza pensia efectiva (proratizata, proportionalizata) aferenta perioadelor de asigurare realizate in Romania.
(3) In caz de suprapunere a perioadelor de asigurare se aplica dispozitiile art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, cu modificarile si completarile ulterioare, denumit in continuare Regulamentul (CE) nr. 987/2009.
(4) In cazul pensiei de invaliditate, la calcularea stagiului potential se au in vedere perioadele de asigurare realizate in toate statele implicate, inclusiv in sistemele de pensii neintegrate sistemului public, pana la data stabilirii drepturilor de pensie in Romania.
(5) Perioadele de asigurare sau perioadele echivalente acestora realizate conform legislatiilor altor state cu care se aplica reguli de totalizare sunt valorificate la stabilirea drepturilor de pensie in sistemul public de pensii din Romania asa cum acestea au fost confirmate, in limitele si in conditiile prevazute de legislatia nationala, respectiv de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
(6) Persoanele care au desfasurat, respectiv desfasoara activitati profesionale in alte state, cu care Romania aplica reguli de totalizare, pe perioada in care au beneficiat, respectiv beneficiaza de drepturi de pensie nationala din sistemul public de pensii din Romania, pot solicita recalcularea acestora, prin luarea in considerare a perioadelor de asigurare realizate conform legislatiei statelor respective, in limitele prevazute de legislatia nationala, respectiv de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Art. 5: Efectuarea calculului pensiei teoretice - principii
(1) Pensia teoretica se stabileste utilizandu-se formula de calcul consacrata de prevederile Legii nr. 360/2023, tinand cont de totalul perioadelor de asigurare, respectiv de stagiul de cotizare realizat in Romania si de perioadele de asigurare realizate in celelalte state implicate.
(2) Pentru perioadele de asigurare sau echivalente acestora realizate in celelalte state implicate, la calculul numarului total de puncte nu se valorifica veniturile aferente carora s-au platit efectiv contributiile la bugetul de asigurari sociale al statelor respective.
(3) Pentru stagiile de cotizare realizate in Romania, la determinarea numarului total de puncte se aplica dispozitiile Legii nr. 360/2023.
(4) La calculul pensiei teoretice, pentru fiecare an de asigurare realizat in alt stat membru se acorda un numar de puncte egal cu media aritmetica a punctajelor anuale realizate in Romania de persoana indreptatita/sustinatorul decedat.
(5) Numarul de puncte calculat conform alin. (4) nu cuprinde:
a) puncte de stabilitate, acordate in conformitate cu dispozitiile art. 85 alin. (3) din Legea nr. 360/2023;
b) majorarea punctajelor lunare, acordate in conformitate cu dispozitiile art. 88 din Legea nr. 360/2023;
c) punctajul aferent contributiei la Fondul pentru pensia suplimentara, prevazut la art. 143 din Legea nr. 360/2023;
d) punctajul aferent stagiului potential acordat persoanelor in drept sa obtina o pensie de invaliditate, prevazut la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 360/2023.
Art. 6: Efectuarea calculului pensiei teoretice - algoritm de calcul
In situatia in care persoana indreptatita/sustinatorul decedat a realizat, atat in Romania, cat si in celelalte state implicate, perioade de asigurare, se aplica urmatorul algoritm de calcul:
1. Se calculeaza numarul mediu de puncte ca medie aritmetica a punctajelor anuale realizate in Romania de persoana indreptatita/sustinatorul decedat cu care se crediteaza fiecare an de asigurare realizat conform legislatiei altor state membre implicate, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5).
2. Numarul de puncte aferent stagiului de cotizare realizat in Romania se aduna cu numarul de puncte cu care a fost creditata perioada de asigurare realizata conform legislatiei altor state implicate si se obtine numar total de puncte corespunzator pensiei teoretice.
Art. 7: Efectuarea calculului pensiei efective (proratizate, proportionalizate)
(1) Pensia efectiva, aferenta stagiului de cotizare realizat in Romania, se obtine prin inmultirea numarului total de puncte corespunzator pensiei teoretice cu raportul dintre stagiul de cotizare realizat in Romania si perioadele de asigurare realizate in toate statele implicate, inclusiv Romania.
(2) Cuantumul pensiei se determina prin inmultirea numarului de puncte realizat de asigurat, obtinut prin efectuarea calculului prorata prevazut la alin. (1) cu valoarea punctului de referinta.
(3) In situatia in care solicitantul, respectiv sustinatorul decedat a realizat, in Romania, perioade de asigurare in cadrul sistemelor de pensii neintegrate sistemului public, la calculul pensiei comunitare efective se vor exclude stagiile realizate in respectivele sisteme de pensii, atat la calcularea numaratorului, cat si la calcularea numitorului. Aceste stagii se vor lua in considerare exclusiv pentru deschiderea dreptului la pensie si se vor valorifica in cadrul sistemelor in care au fost realizate perioadele de asigurare.
(4) Fac exceptie de la prevederile alin. (3) persoanele inscrise la pensie conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 carora la calculul pensiei nationale li s-au valorificat, conform legislatiei in vigoare la data inscrierii la pensie, si perioadele de activitate desfasurate in sistemul militar.
Art. 8: Stabilirea pensiei la care persoana in cauza este indreptatita
(1) Daca solicitantul nu indeplineste conditiile de acordare a unei categorii de pensie utilizandu-se exclusiv stagiul de cotizare din Romania, nu se mai efectueaza un dublu calcul, ci se determina numai pensia comunitara stabilita prin metoda mixta totalizare-proratizare (pensia teoretica proratizata/pensia prorata).
(2) In cazul in care poate fi efectuat dublul calcul, dupa efectuarea calculului pensiei comunitare nationale si al pensiei comunitare stabilite prin totalizare-proratizare, se compara cele doua pensii si se acorda pensia stabilita in cuantum mai avantajos, tinand cont, totodata, de regulile de noncumul, daca legislatia respectiva contine astfel de reguli si daca acestea sunt aplicabile.
Art. 9: Majorarea pensiei comunitare stabilite prin totalizare-proratizare prin luarea in considerare a perioadelor de asigurare voluntara care nu au fost valorificate din cauza suprapunerii cu perioade de asigurare obligatorie
(1) Conform prevederilor art. 12 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009, in cazul in care o perioada de asigurare obligatorie se suprapune cu o perioada de asigurare voluntara sau facultativa, se valorifica numai perioada de asigurare realizata in baza asigurarii obligatorii.
(2) Potrivit dispozitiilor art. 43 din Regulamentul (CE) nr. 987/2009, sumele datorate pentru perioadele de asigurare voluntara realizate in Romania, in baza unui contract de asigurare, care nu sunt luate in considerare la stabilirea pensiei comunitare stabilite prin totalizare-proratizare din cauza unei suprapuneri cu perioade obligatorii realizate potrivit legislatiei altui stat sunt aditionate sumei efectiv calculate cu titlu de pensie comunitara proratizata.
(3) Pentru perioadele de asigurare voluntara realizate in Romania, in baza unui contract de asigurare sociala, care se suprapun cu o perioada de asigurare obligatorie realizata in alt stat membru, se calculeaza numarul de puncte conform legislatiei romane, numar de puncte care este aditionat numarului total de puncte aferent pensiei comunitare proratizate.
(4) Pentru compararea cuantumului stabilit cu titlu de pensie comunitara nationala cu cel stabilit cu titlu de pensie comunitara stabilita prin totalizare-proratizare, in vederea acordarii pensiei mai avantajoase, numarul total de puncte aferent pensiei comunitare proratizate se majoreaza cu numarul de puncte calculat pentru perioada de asigurare voluntara conform prezentului articol, inaintea efectuarii calculului pensiei efective.
Art. 10: Persoana in cauza nu indeplineste simultan conditiile prevazute de toate legislatiile in baza carora au fost realizate perioade de asigurare sau echivalente acestora sau a solicitat, in mod expres, amanarea acordarii drepturilor de pensie de batranete (limita de varsta, anticipata) la care ar fi avut dreptul
(1) In cazul in care, la instrumentarea dosarului de pensie al unei persoane, casa teritoriala de pensii obtine informatii referitoare la faptul ca persoana in cauza nu indeplineste conditiile legale de pensionare in conformitate cu legislatia nationala a tuturor statelor in care a realizat perioade de asigurare sau echivalente acestora, are obligatia sa realizeze un calcul triplu, respectiv dublu al drepturilor de pensie.
(2) Calculul triplu se realizeaza atunci cand poate fi stabilit si dreptul la pensia comunitara nationala in aceasta situatie:
a) se calculeaza pensia comunitara nationala, conform prevederilor Legii nr. 360/2023;
b) se calculeaza pensia comunitara stabilita prin totalizare-proratizare, conform regulilor mentionate in cadrul prezentei metodologii, prin totalizarea perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant/sustinatorul decedat in baza legislatiilor ale caror conditii sunt indeplinite; daca este cazul, numarul total de puncte corespunzator pensiei teoretice se majoreaza cu numarul de puncte aferent perioadei de asigurare voluntare;
c) se calculeaza pensia comunitara stabilita prin totalizare-proratizare, conform regulilor mentionate in cadrul prezentei metodologii, prin totalizarea tuturor perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate de solicitant/sustinatorul decedat, inclusiv a perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate conform legislatiilor ale caror conditii nu sunt indeplinite; daca este cazul, numarul total de puncte corespunzator pensiei teoretice se majoreaza cu numarul de puncte aferent perioadei de asigurare voluntare;
d) se compara cuantumul pensiilor stabilite potrivit lit. a), b) si c) si se acorda pensia stabilita in cuantum mai avantajos.
(3) Calculul dublu se realizeaza atunci cand solicitantul nu indeplineste conditiile pentru acordarea pensiei comunitare nationale. In aceasta situatie se calculeaza doar cele doua pensii comunitare stabilite prin totalizare-proratizare, mentionate la alin. (2) lit. b) si c), si se acorda pensia stabilita in cuantum mai avantajos.
Art. 11: Perioadele de asigurare sau echivalente acestora mai mici de un an
(1) O institutie competenta nu are obligatia de a acorda o prestatie in baza perioadelor de asigurare sau echivalente acestora realizate potrivit legislatiei pe care o aplica, daca, prin valorificarea acestor perioade, mai mici de 1 an, nu este dobandit niciun drept la prestatii conform legislatiei respective; institutia mentionata nu trebuie sa aplice totalizarea.
(2) Institutiile competente ale celuilalt, respectiv celorlalte state implicate iau in considerare perioadele mai mici de un an la calculul numarului total de puncte corespunzator pensiei teoretice, insa nu le au in vedere la stabilirea pensiei proratizate (proportionalizate).
(3) In cazul in care aplicarea art. 57 al Regulamentului (CE) nr. 883/2004 ar avea ca efect degrevarea tuturor institutiilor statelor implicate de obligatiile ce le revin, prestatiile se acorda exclusiv in baza legislatiei ultimului dintre aceste state ale carei conditii sunt indeplinite, ca si cum toate perioadele de asigurare si echivalente acestora ar fi fost realizate conform legislatiei acestui stat.
Art. 12: Plata provizorie a prestatiilor si plata in avans a prestatiilor
(1) Potrivit art. 50 al Regulamentului (CE) nr. 987/2009, orice institutie competenta implicata in procesul de instrumentare a unei cereri, care stabileste ca solicitantul are dreptul la o pensie comunitara nationala (prestatie autonoma sau independenta), plateste aceasta prestatie fara intarziere. Aceasta plata este considerata provizorie in cazul in care cuantumul drepturilor de pensie cuvenite solicitantului poate fi influentat de rezultatul procedurii de investigare a cererii.
(2) In cazul in care o institutie competenta nu poate acorda solicitantului o pensie comunitara nationala, insa este evident din informatiile disponibile ca solicitantul este eligibil pentru o pensie comunitara stabilita prin metoda totalizare-proratizare din partea respectivei institutii, acea institutie va proceda la calcularea unei pensii comunitare proratizate provizorii numai in situatia in care exista suficiente informatii (dovezi ale stagiului de cotizare realizat in Romania si perioade de asigurare sau echivalente acestora confirmate de institutiile competente ale celorlalte state implicate), prin aplicarea regulilor prevazute in cadrul prezentei metodologii.
(3) Fiecare institutie competenta obligata sa plateasca prestatii provizorii sau sa efectueze o plata in avans a prestatiilor, in temeiul alin. (1) si (2), informeaza fara intarziere solicitantul, atragand, in mod explicit, atentia acestuia asupra naturii provizorii a acestei masuri si asupra oricaror drepturi de a recurge la cai de atac in conformitate cu legislatia pe care o aplica.