Avand in vedere prevederile art. 23, 25, 28 si 54 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 79 alin. (4), art. 84, 87 si 90 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare,
in temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) si d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) si (2) si ale art. 7 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 113/2013, cu modificarile si completarile ulterioare,
in urma deliberarilor Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara din sedinta din data de 1 februarie 2023,
Autoritatea de Supraveghere Financiara emite prezenta norma.
Art. I. - Norma nr. 11/2011 privind investirea si evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobata prin Hotararea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2 alineatul (1), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera c1), cu urmatorul cuprins:
"c1) art. 3 din Legea nr. 126/2018 privind pietele de instrumente financiare, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de normele si regulamentele de aplicare a acesteia;"
2. La articolul 2 alineatul (2), literele d) si e) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"d) agentii de rating - agentiile internationale de evaluare a riscului ale caror calificative sunt luate in considerare la incadrarea instrumentelor financiare in categoria investment grade sunt Fitch, Standard & Poor’s si Moody’s;
e) O.P.C.V.M. tranzactionabil (Exchange Traded Fund - ETF) - un O.P.C.V.M. admis la tranzactionare pe o piata reglementata din Romania, state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, in cazul conformarii cu prevederile Ghidului ESMA privind O.P.C.V.M.-urile tranzactionabile de tip ETF si alte aspecte legate de O.P.C.V.M.-uri, cu modificarile si completarile ulterioare, a carui politica de investitii stabilita in regulile fondului are ca obiectiv replicarea completa sau partiala a performantei unui anumit indice de actiuni, denumit indice de referinta, prin investirea totala sau partiala in componentele indicelui de referinta;"
3. La articolul 2 alineatul (2), litera h) se abroga.
4. La articolul 2 alineatul (2), literele r) si t) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"r) Directiva MiFID - Directiva 2014/65/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 15 mai 2014 privind pietele de instrumente financiare si de modificare a Directivei 2002/92/EC si a Directivei 2011/61/EU, republicata, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173 din 12 iunie 2014;
..................................................................................................
t) piata reglementata - sistem multilateral, operat si/sau administrat de un operator de piata, care asigura sau faciliteaza reunirea, in cadrul sistemului si in conformitate cu regulile cu caracter nediscretionar ale pietei reglementate, a unor interese multiple de vanzare si cumparare de instrumente financiare ale unor terte parti, intr-un mod care conduce la incheierea de contracte cu instrumente financiare admise la tranzactionare pe baza normelor si/sau a sistemelor sale si care este autorizat si functioneaza in mod regulat si care este prezent in lista pietelor reglementate in conformitate cu prevederile art. 56 din Directia MiFID;"
5. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 4. - (1) Administratorul are urmatoarele obligatii:
a) sa asigure investirea activelor fondurilor de pensii private cu respectarea limitelor prevazute de Legea nr. 411/2004 si de Legea nr. 204/2006 si a celor stabilite prin prospectul schemei de pensii;
b) sa investeasca activele fondurilor de pensii private intr-un mod care sa asigure securitatea, calitatea, lichiditatea si profitabilitatea activelor fondului de pensii private;
c) sa asigure diversificarea portofoliului fondului de pensii private, in vederea dispersiei riscului si a mentinerii unui grad adecvat de lichiditate. Activele se diversifica in mod corespunzator, astfel incat sa se evite dependenta excesiva de un anumit activ, emitent sau grup de societati comerciale, precum si concentrari de riscuri pe ansamblul activelor;
d) sa actioneze, in desfasurarea activitatilor sale, in mod loial si echitabil, cu competenta, grija si diligenta care se impun, in interesul fondurilor de pensii private pe care le administreaza;
e) sa aiba si sa utilizeze eficient resursele si procedurile necesare pentru buna desfasurare a activitatilor sale;
f) sa adopte masuri pentru identificarea, prevenirea si gestionarea conflictelor de interese;
g) sa se conformeze tuturor reglementarilor aplicabile in desfasurarea activitatilor, astfel incat sa promoveze cele mai bune interese ale participantilor si ale beneficiarilor sai.
(2) Administratorul aplica un nivel ridicat de diligenta in selectarea si monitorizarea permanenta a investitiilor.
(3) Administratorul se asigura de faptul ca persoanele implicate in activitatea de investire dispun de cunostinte si de o intelegere adecvata a activelor in care se investeste.
(4) Administratorul stabileste, instituie si aplica politici si proceduri scrise privind diligenta necesara si pune in aplicare masuri eficiente pentru a se asigura ca deciziile de investitii luate in numele fondurilor de pensii private se executa in conformitate cu obiectivele, strategia de investitii si gradul de risc ale fondurilor de pensii private.
(5) Politicile si procedurile privind diligenta necesara mentionate la alin. (4) se revizuiesc si se actualizeaza cel putin anual."
6. La articolul 5, litera b) se abroga.
7. La articolul 6, litera f) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"f) proceduri de investire a activelor, care contin descrierea procesului de elaborare, aprobare si aplicare a strategiei de investitii, responsabilitatile structurii de conducere si ale directorului de investitii cu privire la aplicarea strategiei de investitii, respectiv analizarea oportunitatilor investitionale, inclusiv procesele de dezinvestire, implementarea unor sisteme de alerta timpurie in cazul in care valoarea unui instrument financiar din portofoliu, cu exceptia titlurilor emise de statul roman, inregistreaza o scadere cu cel putin 10% fata de valoarea de achizitie, inclusiv ajustata cu valoarea dividendelor/cupoanelor incasate, alerta care sa declanseze obligativitatea reevaluarii detinerii din portofoliul fondului de pensii si adoptarea de masuri asumate la nivelul structurii de conducere a administratorului;"
8. La articolul 12 alineatul (1), litera m) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"m) activele fondului de pensii private pot fi alocate investitiilor private de capital, cu urmatoarele limite:
(i) 1% din active pot fi alocate investitiilor private de capital sub forma actiunilor la societati din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investitii private de capital din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau din state apartinand Spatiului Economic European;
(ii) 3% din activele fondului de pensii private pot fi alocate investitiilor private de capital sub forma actiunilor la societati din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investitii private de capital din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau din state apartinand Spatiului Economic European in care statul roman detine actiuni sau titluri de participare;
(iii) 5% din activele fondului de pensii private pot fi alocate investitiilor private de capital sub forma actiunilor la societati din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European sau sub forma titlurilor de participare la fondurile de investitii private de capital din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau din state apartinand Spatiului Economic European in care statul roman detine actiuni sau titluri de participare, care sunt finantate din fonduri alocate prin Planul national de redresare si rezilienta si domeniile in care se realizeaza investitiile sunt supuse aprobarii Autoritatii de Supraveghere Financiara (A.S.F.) si Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene."
9. La articolul 13, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
"(21) In cazul in care statul roman detine, direct sau indirect, o participatie mai mare de 50% din capitalul social al unui emitent, administratorul poate investi 10% din activele unui fond de pensii in respectivul emitent sau in fiecare categorie de active ale acestuia, fara a depasi in total 10%."
10. Dupa articolul 172 se introduc doua noi articole, articolele 173 si 174, cu urmatorul cuprins:
"Art. 173. - Prin exceptie de la prevederile art. 17 alin. (1) lit. c) si d), administratorul poate investi activele fondurilor de pensii private in obligatiuni corporative fara rating sau cu calificativ insuficient, emise de persoane juridice din Romania, in cazul in care statul roman detine, direct sau indirect, o participatie de minimum 50% din capitalul social al emitentului respectiv.
Art. 174. - (1) Atunci cand administratorul investeste activele fondului de pensii private in instrumentele prevazute la art. 12 alin. (1) lit. k) si m), acesta evalueaza tranzactiile selectate luand in considerare oportunitatile si riscurile asociate, toti factorii de natura juridica, fiscala sau financiara ori de alta natura care afecteaza valoarea, resursele umane si materiale, precum si strategiile, inclusiv strategiile de iesire.
(2) Administratorul se asigura ca documentele de constituire ale entitatilor prevazute la art. 12 alin. (1) lit. k) si m) cuprind obligativitatea evaluarii activelor in care acestea investesc in conformitate cu principiul valorii juste, iar entitatile mentionate realizeaza evaluarea cel putin cu frecventa anuala.
(3) Atunci cand administratorul investeste activele fondului de pensii private in instrumentele prevazute la art. 12 alin. (1) lit. k) si m):
a) depune toate diligentele astfel incat investitia sa fie atent monitorizata in privinta drepturilor fondului de pensii private si a obligatiilor contrapartii care decurg din documentele semnate intre administrator si administratorul fondului de private equity;
b) monitorizeaza si evalueaza, fara a se limita la, alocarea activelor si investitiile fondului de private equity, evenimentele corporative ale societatilor in care fondul de private equity a investit, dupa caz, functionarea sistemului de guvernanta si evitarea conflictului de interese in cadrul fondului de private equity si indeplinirea de catre administratorul fondului de private equity a obligatiilor fiduciare;
c) se asigura ca portofoliul are nivelul de lichiditate necesar desfasurarii activitatii si obligatiilor fondurilor de pensii private.
(4) Posibilitatea de a investi activele fondului de pensii private in actiuni si obligatiuni emise de societatile de proiect sau in fonduri de investitii specializate in infrastructura, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. k), sau in investitii private de capital, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. m), trebuie sa fie clar precizata in cadrul declaratiei privind politica de investitii a administratorului si reflectata corespunzator in politica si procedurile de administrare a riscurilor care trebuie sa contina cel putin criterii generale de alegere a emitentului, precum si criterii care sa conduca la o tranzactionare in beneficiul participantilor.
(5) Investirea activelor fondului de pensii in actiuni si obligatiuni emise de societatile de proiect sau in fonduri de investitii specializate in infrastructura, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. k), sau in investitii private de capital, prevazute la art. 12 alin. (1) lit. m), poate fi realizata numai in baza deciziei directorului de investitii, adoptata pentru fiecare tranzactie in parte, fundamentata in scris si care contine cel putin detalii referitoare la emitent, la pretul tranzactiei, la durata investitiei, precum si orice alte detalii specifice investitiei realizate in conformitate cu documentele de emisiune/contractele incheiate, dupa caz.
(6) Decizia de investire mentionata la alin. (5) se transmite Autoritatii de Supraveghere Financiara la solicitarea acesteia."
11. La articolul 22, alineatele (2) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Administratorul nu poate transmite ordine de tranzactionare in numele fondului de pensii private pe care il administreaza entitatilor prevazute la alin. (1), cu exceptia ofertelor publice de vanzare sau cumparare, ofertelor de tip plasament privat, inclusiv a tranzactiilor pe piata primara a titlurilor de stat.
..................................................................................................
(4) Administratorul nu poate transmite ordine de tranzactionare in numele fondului de pensii private pe care il administreaza entitatilor prevazute la alin. (3), cu exceptia ofertelor publice de vanzare sau cumparare, ofertelor de tip plasament privat, inclusiv a tranzactiilor pe piata primara a titlurilor de stat."
12. La articolul 31 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) folosind ca pret net cotatia bid a BVAL London 4PM (sursa BVL4), afisata de furnizorul de cotatii Bloomberg Finance L.P. sau cotatia bid a RRPS (sursa RRPS), afisata de furnizorul de cotatii Thomson Reuters S.A. pentru ziua respectiva;"
13. La articolul 31, dupa alineatul (6) se introduc doua noi alineate, alineatele (7) si (8), cu urmatorul cuprins:
"(7) In calcularea valorii activelor va fi utilizata:
a) rotunjirea la 6 zecimale a datelor care vor fi folosite la calcul, respectiv pret net si dobanda acumulata in valori monetare exprimate in valuta instrumentului;
b) rotunjirea la doua zecimale, la momentul trecerii in echivalent monetar in lei.
(8) In calculul dobanzii zilnice acumulate se va utiliza exclusiv rata dobanzii la nivelul formulei/conventiei precizate in prospectul de emisiune."
14. La articolul 35, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35. - (1) Depozitele cu plata dobanzii la scadenta constituite la institutii de credit, indiferent de durata depozitului, se evalueaza folosindu-se metoda bazata pe recunoasterea zilnica a dobanzii aferente perioadei scurse de la data efectuarii plasamentului, utilizandu-se conventia de calcul cu prima zi inclusa pentru acumularea dobanzii."
15. La articolul 43, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"(2) In cazul in care contrapartida nu a furnizat o cotatie, administratorul utilizeaza pentru evaluarea zilnica, pentru o perioada de maximum 3 zile lucratoare consecutive, ultima evaluare a contractului forward furnizata de contrapartida."
16. La articolul 43, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu urmatorul cuprins:
"(3) In cazul in care contrapartida nu a furnizat o cotatie ulterior perioadei prevazute la alin. (2), administratorul utilizeaza pentru evaluarea zilnica cotatia oferita de un alt furnizor."
17. Articolul 46 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 46. - (1) Pentru evaluarea investitiilor private de capital sub forma actiunilor la societati din Romania, din state ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European sau sub forma participatiilor la fondurile de investitii private de capital din Romania, din state membre ale Uniunii Europene sau din state apartinand Spatiului Economic European si pentru evaluarea actiunilor emise de societatile de proiect se utilizeaza valoarea contabila.
(2) Valoarea contabila este determinata prin raportarea pozitiei «Capitaluri proprii» din cele mai recente situatii financiare anuale auditate, depuse la organele competente, dupa caz, la numarul de actiuni emise/participatii existente.
(3) Valoarea contabila se calculeaza in termen de maximum 60 de zile de la data-limita de depunere la organele competente a situatiilor financiare anuale auditate sau, in cazul in care nu exista obligativitatea depunerii acestora la organele competente, valoarea contabila se calculeaza in termen de maximum 60 de zile de la data aprobarii situatiilor financiare anuale de catre organele statutare competente, in baza situatiilor financiare anuale auditate.
(4) In cazul in care administratorii nu obtin situatiile financiare anuale auditate in termen de 60 de zile de la data aprobarii acestora de catre organele statutare competente sau de la data-limita de depunere a acestora la organele competente, dupa caz, investitiile private de capital se includ in activul fondului de pensii private la valoarea zero.
(5) Valoarea contabila determinata conform prevederilor alin. (3) este valabila pana la maximum 60 de zile dupa data-limita de depunere a urmatoarelor situatii financiare anuale auditate la organele competente, sau, in cazul in care nu exista obligativitatea depunerii acestora la organele competente, pana la maximum 60 de zile de la data aprobarii de catre organele statutare competente.
(6) Administratorul transmite catre Autoritatea de Supraveghere Financiara situatiile financiare anuale auditate utilizate in determinarea valorii contabile cel tarziu in ziua lucratoare urmatoare utilizarii in evaluare a valorii contabile respective.
(7) In aplicarea prevederilor alin. (1), administratorul se asigura ca auditorul este firma de audit, in sensul Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale si al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE si 83/349/CEE ale Consiliului si de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului, cu modificarile si completarile ulterioare, are o experienta profesionala de cel putin 36 de luni si nu se afla intr-o situatie de incompatibilitate sau de conflict de interese prevazuta de legislatia in vigoare. In lipsa indeplinirii acestor conditii de catre auditor, investitiile prevazute la alin. (1) se includ in activul fondului de pensii la valoarea zero.
(8) Administratorul transmite catre Autoritatea de Supraveghere Financiara rezultatele verificarii efectuate in aplicarea prevederilor alin. (7) in termen de 5 zile lucratoare de la data efectuarii verificarii.
(9) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), pana la data obtinerii celor mai recente situatii financiare anuale auditate, depuse la organele competente, dupa caz, pentru evaluarea investitiilor prevazute la alin. (1) se utilizeaza pretul de achizitie."
18. La articolul 50, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu urmatorul cuprins:
"(31) In categoria «SumeInDecontareTranzitRezolvare» sunt incluse sumele reprezentand:
a) garantia/marja/colateralul constituite pentru contractele derivate pentru acoperirea riscului valutar;
b) garantia/marja/colateralul constituite pentru contractele derivate pentru acoperirea riscului de dobanda."
19. La articolul 55, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 55. - (1) Comisionul de administrare din activul total al fondului de pensii private este estimat si inregistrat zilnic in calculul valorii activului net si regularizat lunar, conform documentelor justificative."
20. Articolul 60 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 60. - In vederea gestionarii operatiunilor zilnice ale fondului de pensii, administratorul va avea in structura sa organizatorica o directie de investitii organizata in mod distinct, responsabila cu analiza oportunitatilor investitionale si plasarea activelor in conformitate cu strategia stabilita de consiliul de administratie sau de consiliul de supraveghere, dupa caz, condusa de un director de investitii, persoana cu functie-cheie autorizata de A.S.F."
21. Articolul 61 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 61. - Directorul de investitii are cel putin urmatoarele atributii in domeniul sau de activitate:
a) sa organizeze activitatea directiei de investitii;
b) sa asigure investirea activelor, cu respectarea limitelor prevazute de Legea nr. 411/2004, de Legea nr. 204/2006, de prezenta norma si a celor stabilite prin prospectul schemei de pensii;
c) sa asigure diversificarea portofoliului fondului de pensii private si sa mentina un grad adecvat de lichiditate;
d) sa decida cu privire la investirea activelor fondului de pensii in limita competentelor si in conformitate cu strategia de investire a activelor stabilita de administrator;
e) sa asigure dezvoltarea de politici si proceduri adecvate privind analiza oportunitatilor investitionale si a plasarii activelor;
f) sa asigure respectarea reglementarilor prudentiale;
g) sa asigure informarea structurii de conducere asupra problemelor si evolutiilor semnificative care ar putea influenta profilul de risc al fondului de pensii private;
h) sa stabileasca sisteme de raportare detaliate si oportune catre structura de conducere, care sa permita acesteia sa efectueze o evaluare corecta a activitatii desfasurate;
i) sa asigure dezvoltarea de politici si proceduri privind monitorizarea continua a portofoliului de investitii si a procesului de investire si dezinvestire a activelor;
j) sa asigure dezvoltarea de politici si proceduri privind tranzactiile efectuate in numele fondului de pensii, astfel incat sa se asigure obtinerea celui mai bun rezultat posibil, tinand seama de pretul, costurile, rapiditatea, probabilitatea de executare si de decontare, marimea, natura ordinelor de tranzactionare sau de orice alte considerente privind executarea tranzactiei."
Art. II. - Investitiile private de capital detinute in portofoliul fondurilor de pensii private la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 174/2022 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor private, precum si angajamentele asumate prin contractele aflate in curs de derulare la data respectiva, care depasesc limitele prevazute la art. 12 alin. (1) lit. m) din Norma nr. 11/2011 privind investirea si evaluarea activelor fondurilor de pensii private, aprobata prin Hotararea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 22/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt supuse dispozitiilor legale aplicabile la data incheierii contractelor/asumarii angajamentelor respective.
Art. III. - Prezenta norma se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si intra in vigoare la data publicarii.
Nicu Marcu