Recurs in interesul legii privind suspendarea CIM pe durata cercetarii disciplinare

Decizie nr. 15 din 19 septembrie 2022 privind interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial nr. 1065 din 3 noiembrie 2022
 
 
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL PENTRU SOLUTIONAREA RECURSULUI IN INTERESUL LEGII
Dosar nr. 1.134/1/2022
Corina-Alina Corbu    - presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie - presedintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici         - presedintele Sectiei I civile
Valentina Vrabie         - presedintele delegat al Sectiei a II-a civile
Denisa Angelica Stanisor        - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Daniel Gradinaru        - presedintele Sectiei penale
Adina Georgeta Nicolae         - judecator la Sectia I civila
Mari Ilie          - judecator la Sectia I civila
Cristina Trutescu         - judecator la Sectia I civila
Carmen Elena Popoiag            - judecator la Sectia I civila
Simona Lala Cristescu            - judecator la Sectia I civila
Roxana Popa   - judecator la Sectia a II-a civila
Minodora Condoiu     - judecator la Sectia a II-a civila
Iulia Manuela Cirnu    - judecator la Sectia a II-a civila
Diana Manole  - judecator la Sectia a II-a civila
Carmen Sandu-Necula            - judecator la Sectia a II-a civila
Adriana Elena Gherasim         - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Carmen Mihaela Voinescu      - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Horatiu Patrascu         - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Florentina Dinu           - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Gheza Attila Farmathy           - judecator la Sectia de contencios administrativ si fiscal
Adina Claudia Cioflan            - judecator la Sectia penala
Leontina Serban          - judecator la Sectia penala
Francisca Maria Vasile            - judecator la Sectia penala
Mircea Mugurel Selea - judecator la Sectia penala
Ana-Hermina Iancu    - judecator la Sectia penala
1. Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.134/1/2022 este legal constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (3) din Codul de procedura civila si ale art. 34 alin. (3) lit. c) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu completarile ulterioare (Regulamentul).
2. Sedinta este prezidata de doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
3. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror sef al Sectiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.
4. La sedinta de judecata participa doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent in cadrul Sectiilor Unite, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 35 din Regulament.
5. Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii ia in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.134/1/2022.
6. Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei, aratand ca au fost depuse la dosar raportul intocmit de judecatorii-raportori, precum si punctul de vedere al procurorului general.
7. Constatand ca nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, acorda cuvantul asupra recursului in interesul legii reprezentantului procurorului general.
8. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin sustine ca se impune reformularea problemei de drept in raport cu jurisprudenta depusa de titularul sesizarii, astfel cum s-a propus in punctul de vedere formulat in scris de catre Ministerul Public, dat fiind ca, in esenta, problema de drept vizeaza faptul daca sfera de aplicare a sintagmei "daca se constata nevinovatia" din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, include sau nu si ipoteza clasarii/achitarii dispuse ca efect al dezincriminarii faptei. Apreciaza ca prima orientare jurisprudentiala, care releva o interpretare extensiva a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este in litera si spiritul legii, in sensul ca, in ipoteza data, s-a constatat nevinovatia angajatului, iar acesta este indreptatit la despagubirile prevazute de textul de lege in discutie. Ca atare, solicita admiterea recursului in interesul legii, conform reformularii problemei de drept, si pronuntarea unei decizii de unificare a practicii judiciare.
9. Nefiind intrebari pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecator Corina-Alina Corbu, presedintele completului, declara dezbaterile inchise, iar completul ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
I. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si obiectul recursului in interesul legii
10. Prin Hotararea nr. 31 din 24 mai 2022, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii ce vizeaza urmatoarea problema de drept:
"Art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, isi gaseste aplicarea si in ipoteza dezincriminarii faptei care a stat la baza formularii plangerii penale de catre angajator, pe parcursul procesului penal (in faza de cercetare penala sau in faza judecatii), in considerarea caracterului exonerator de raspundere civila contractuala a angajatorului al actului de dezincriminare al autoritatii, conform art. 1.352 din Codul civil?
Situatia avuta in vedere este cea in care, dupa ce se solutioneaza procesul penal prin clasarea cauzei sau, dupa caz, prin achitare, pe motiv ca fapta nu este prevazuta de legea penala, salariatul solicita obligarea angajatorului la despagubiri pentru toata perioada suspendarii contractului de munca."
II. Dispozitiile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie
11. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul muncii):
"Art. 52
(...) (2) In cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si b), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara si i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. (...)"
12. Codul civil:
"Art. 1.352
Fapta victimei insesi si fapta tertului inlatura raspunderea chiar daca nu au caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care, potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere."
III. Orientarile jurisprudentiale divergente
13. Autorul sesizarii a sintetizat, in prealabil, circumstantele care au dat nastere problemei de drept ce face obiectul sesizarii cu recurs in interesul legii, dupa cum urmeaza:
- angajatorul formuleaza plangere penala impotriva salariatului pentru fapte savarsite in legatura cu serviciul, iar, in baza art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, inainte ca textul sa fie declarat neconstitutional prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, angajatorul dispune suspendarea facultativa a contractului individual de munca;
- pe parcursul procesului penal, in faza de cercetare penala sau in faza judecatii, fapta care a facut obiectul plangerii penale formulate de catre angajator este dezincriminata. Se are in vedere ipoteza dezincriminarii partiale a infractiunii de abuz in serviciu, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, ceea ce conduce la o solutie de clasare a cauzei in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala ("fapta nu este prevazuta de legea penala"). Brevitatis causa, se va face referire in continuare la "dezincriminare", considerand ca efectul declararii neconstitutionalitatii textului de lege echivaleaza cu o dezincriminare;
- ulterior, in temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, salariatul solicita reintegrarea pe postul detinut anterior si despagubiri civile egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului, apreciind ca in procesul penal i s-a constatat "nevinovatia".
14. In continuare, titularul sesizarii a aratat ca problema de drept care se pune este de a determina daca, in ipoteza dezincriminarii, avand in vedere solutia din procesul penal - de clasare sau, dupa caz, de achitare, pe acest temei -, sunt ori nu sunt aplicabile dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru obligarea angajatorului la despagubiri.
15. Din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Codul muncii rezulta ca textul are in vedere doua efecte distincte, respectiv reluarea activitatii de catre salariat (efectul ex nunc, generat de insasi incetarea cauzei suspendarii contractului de munca si reactivarea acestuia) si obligarea angajatorului la despagubiri (efectul ex tunc), ceea ce presupune ca prin "constatarea nevinovatiei" ar fi fost infirmate in procesul penal evaluarea si decizia angajatorului de a formula plangere penala si de a dispune suspendarea contractului de munca, motiv pentru care ar trebui sa fie angajata raspunderea acestuia fata de salariat.
16. Ambele efecte presupun o conditie comuna, si anume constatarea nevinovatiei salariatului, iar obligarea la despagubiri a angajatorului presupune, suplimentar, si indeplinirea conditiilor raspunderii civile contractuale a acestuia, care constituie temeiul unei asemenea obligatii.
17. Problema de drept care se pune este de a determina daca, in ipoteza dezincriminarii faptei penale, intervenita ulterior plangerii penale formulate de angajator si suspendarii contractului de munca, angajatorul raspunde sau nu contractual fata de salariat sub forma despagubirilor pe care textul legal le prevede.
18. Aceasta inseamna ca ar trebui sa fie examinat impactul juridic al dezincriminarii atat asupra conditiei constatarii nevinovatiei, cat si asupra conditiilor raspunderii civile contractuale a angajatorului. Sub acest aspect, practica judiciara este neunitara in ceea ce priveste interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii.
19. In masura in care s-ar aprecia ca dezincriminarea ar conduce la o "constatare a nevinovatiei" salariatului, se pune problema in ce masura acest eveniment legislativ (iesirea din vigoare a normei de incriminare) poate reprezenta o cauza exoneratoare de raspundere pentru angajator.
20. Prin urmare, dupa determinarea modalitatii corecte de interpretare a cadrului legal fixat de dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii se impune unificarea practicii judiciare cu privire la intinderea notiunii de "nevinovatie" prevazute de art. 52 alin. (2) din Codul muncii, respectiv daca aceasta trebuie interpretata in sens strict, fiind necesar sa fie retinuta cauza speciala de clasare/achitare prevazuta de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedura penala ["fapta (...) nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege"], sau in sens larg, adica al retinerii oricarei alte ipoteze de clasare, achitare sau incetare a procesului penal prevazute de art. 16 din Codul de procedura penala de catre organele penale, inclusiv ipoteza dezincriminarii faptei.
21. Titularul sesizarii a identificat in practica judiciara doua opinii principale si una nuantata.
22. Astfel, a aratat ca, intr-o prima orientare jurisprudentiala, s-a apreciat ca, in ipoteza in care, in cursul procesului penal sa dispus clasarea cauzei in contextul dezincriminarii faptei care a facut obiectul plangerii penale [in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala - "fapta nu este prevazuta de legea penala"], in realitate "s-ar fi constatat nevinovatia" salariatului, iar in virtutea acestei unice conditii, fara a fi necesara verificarea celorlalte conditii ale raspunderii civile contractuale, angajatorul raspunde contractual in temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, fiind obligat la despagubiri.
23. In aceasta prima orientare jurisprudentiala nu sunt avute in vedere dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, care arata expres ca salariatului "i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire". Asadar, nu sunt analizate conditiile raspunderii civile contractuale, considerandu-se ca dezincriminarea faptei penale este, singura, necesara si suficienta pentru obligarea angajatorului la despagubiri, intrucat salariatul este "nevinovat".
24. In sensul acestei opinii au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive pronuntate de curtile de apel Iasi, Oradea si Craiova.
25. In cea de-a doua orientare jurisprudentiala, instantele au considerat ca, desi pe parcursul procesului penal este dezincriminata fapta ce a facut obiectul plangerii penale, totusi, aceasta nu echivaleaza cu "constatarea nevinovatiei". Nici in acest caz nu sunt analizate conditiile raspunderii civile contractuale, dar in considerarea faptului ca nu este indeplinita conditia prealabila a "constatarii nevinovatiei", astfel ca este inutila examinarea celorlalte conditii legale.
26. In sensul acestei orientari jurisprudentiale au fost anexate sesizarii hotarari judecatoresti definitive ale curtilor de apel Suceava, Craiova si Bucuresti.
27. Intr-o a treia orientare jurisprudentiala, identificata la nivelul Curtii de Apel Cluj, a fost exprimata o solutie nuantata fata de cele doua orientari diferite din jurisprudenta, in sensul ca dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii ar distinge intre reluarea activitatii de catre salariat si plata despagubirilor, acestea din urma stabilindu-se, asa cum in mod expres arata textul, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, ce implica si ele conditia culpei, vazuta insa distinct de cea penala. Instanta a retinut ca, in situatiile in care procesul penal inceteaza fara a se pronunta o hotarare definitiva de condamnare, se creeaza o situatie complexa in care, pe de o parte, nu s-ar fi indepartat prezumtia de nevinovatie a salariatului prevazuta de art. 23 alin. (11) din Constitutia Romaniei, iar, pe de alta parte, nici nu poate fi retinuta exercitarea de catre angajator, in mod abuziv, a dreptului prevazut de art. 52 alin. (1) din Codul muncii, ceea ce inseamna ca ne gasim intr-o ipoteza in care opereaza, in tandem, cate o aparenta de legitimitate in favoarea fiecareia dintre partile raportului juridic de munca.
28. Concluzia Curtii de Apel Cluj este aceea ca, in atari situatii, instanta "va avea de ales intre cele doua aparente pe cea mai calificata, pentru a stabili in final cine a avut o mai mare legitimitate in cadrul acestui raport si deci care dintre participanti este mai putin culpabil, in situatiile in care nu se constata o lipsa totala a oricarei culpe" (Decizia civila nr. 86 din 7 martie 2017, pronuntata de Curtea de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale in Dosarul nr. 454/112/2016*).
29. Autorul sesizarii a mentionat ca aceasta a treia orientare jurisprudentiala pune mai bine in lumina conditiile pe care art. 52 alin. (2) din Codul muncii le prevede pentru a se putea dispune obligarea angajatorului la despagubiri, cu accent pe ideea ca oricum nu ar fi suficient sa se constate nevinovatia (in sens negativ, pentru ca nu a fost rasturnata prezumtia de nevinovatie de care se bucura salariatul), pentru ca mai trebuie sa fie verificata, in persoana angajatorului, si indeplinirea conditiilor raspunderii civile contractuale.
30. Opinia evidentiaza, spre deosebire de celelalte doua orientari jurisprudentiale, faptul ca, pentru obligarea angajatorului la plata unor despagubiri catre salariat, trebuie sa fie constatate atat nevinovatia salariatului, cat si indeplinirea conditiilor raspunderii civile contractuale a angajatorului, nefiind suficient sa se constate ca nu s-ar fi inlaturat prezumtia de nevinovatie a salariatului, cu atat mai mult cu cat solutionarea cauzei penale s-a facut pe temeiul dezincriminarii faptei, adica al unei imprejurari obiective, exterioare partilor, care nu are legatura nici cu vinovatia sau nevinovatia salariatului si nici cu vreo culpa contractuala a angajatorului care s-a bazat pe legea in vigoare la data la care a formulat plangerea penala si a dispus masura suspendarii contractului individual de munca.
IV. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
31. Prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii sunt neconstitutionale.
32. Curtea Constitutionala a retinut in considerentele acestei decizii ca "art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituind o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, prevede posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. De asemenea, salariatul suspendat ar putea ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii, asa cum a retinut chiar Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa. Garantiile mai sus aratate se refera la pastrarea locului de munca si la asigurarea dreptului la salariu dupa incetarea suspendarii, precum si la dreptul salariatului de a alege in mod liber un alt loc de munca pe durata suspendarii. Chiar si in aceste conditii, Curtea apreciaza ca reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele constitutionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator ori a unor solutii alternative.
Asa fiind, Curtea constata ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale" (paragrafele 36-37).
33. Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si sa constatat ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".
34. In ceea ce priveste dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, se constata ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 116 din 13 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 603 din 16 iulie 2018, a fost respinsa, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate vizand acest text de lege.
35. In considerentele acestei decizii s-au retinut urmatoarele:
"23. Curtea apreciaza ca, desi aflate intr-o stransa legatura in ipoteza textului de lege analizat, problema stabilirii vinovatiei penale trebuie abordata in mod distinct fata de cea a stabilirii caracterului justificat al suspendarii contractului individual de munca in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003. Astfel, sintagma «daca se constata nevinovatia celui in cauza» nu are semnificatia faptului ca, exceptand situatiile prevazute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, salariatul este considerat vinovat din punct de vedere penal, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 23 alin. (11) din Constitutie, ci ca, in planul raportului de munca, temeiurile suspendarii contractului individual de munca nu au fost infirmate, astfel ca este necesara clarificarea lor ulterioara. Aceasta clarificare apare ca o sarcina a salariatului, prin solicitarea continuarii procesului penal, pentru ca angajatorul nu are la dispozitie aceleasi drepturi procesuale.
24. Curtea apreciaza ca, desi au pozitii specifice in cadrul raportului de munca, angajatorul si salariatul trebuie sa dispuna de mijloace echivalente de a-si apara drepturile ce deriva din acest raport, iar protectia salariatului, ca parte subordonata fata de angajator, nu trebuie sa dobandeasca semnificatia negarii oricarei posibilitati a acestuia din urma de a-si proteja drepturile si interesele."
V. Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie
36. Prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1010 din 15 decembrie 2016, s-a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi - Sectia litigii de munca si asigurari sociale si s-au stabilit urmatoarele: "Ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul si dau nastere unui drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."
37. In cuprinsul acestei decizii s-a aratat ca "Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, asadar, ineficienta normei de drept ce permitea angajatorului sa suspende contractul de munca al persoanei impotriva careia sa formulat o plangere penala; drept urmare, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, cand inceteaza efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca, pana la reintegrarea efectiva, ca urmare a disparitiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic" (paragraful 49).
38. Totodata, la paragrafele 55 si 56 din aceeasi decizie s-a retinut ca de la data incetarii efectelor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii se va naste dreptul la despagubire al angajatului echivalent cu remuneratia pentru perioada in care a fost suspendat, ca urmare a disparitiei unei norme care nu poate produce niciun efect juridic. S-a aratat ca acest drept de creanta nu se va mai intemeia pe dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru ca dispar premisele aplicarii sale, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
VI. Opinia Colegiului de conducere al Curtii de Apel Galati
39. Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati a apreciat ca recursul in interesul legii este admisibil, chiar daca practica judiciara nu este bogata, acest aspect nefiind de natura a impiedica Inalta Curte de Casatie si Justitie sa pronunte o decizie de recurs in interesul legii.
VII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
40. Prin punctul de vedere formulat la data de 5 august 2022, Ministerul Public a apreciat, referitor la conditiile de admisibilitate prevazute de art. 514 din Codul de procedura civila, ca in realitate, potrivit jurisprudentei atasate sesizarii, aspectul care a primit o dezlegare neunitara priveste intelesul sintagmei "constata nevinovatia celui in cauza" in situatia punctual expusa, aceea in care procesul penal inceput impotriva angajatului nu sa finalizat printr-o hotarare de constatare a vinovatiei penale, ci printr-o solutie de clasare sau achitare in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, in considerarea efectului de dezincriminare produs de Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu cele doua orientari jurisprudentiale identificate, respectiv orientarea majoritara - prima dintre cele expuse de autorul sesizarii si orientarea minoritara - cea de-a doua dintre cele expuse de autorul sesizarii.
41. In acest context s-a apreciat ca, pentru a oferi efect util sesizarii, in acord cu jurisprudenta anexata acesteia, completul investit cu solutionarea recursului in interesul legii ar putea sa constate ca problema de drept vizeaza, in realitate, "Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii sub aspectul stabilirii intelesului sintagmei «daca se constata nevinovatia», in situatia in care, ulterior emiterii de catre angajator, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din acelasi act normativ, a unei decizii de suspendare a contractului individual de munca, organele judiciare penale dispun cu privire la fapta sesizata de angajator ori pentru care angajatul a fost trimis in judecata, clasarea, respectiv achitarea, in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, pe motiv ca fapta nu este prevazuta de legea penala, intrucat, ulterior savarsirii faptei si pe parcursul procesului penal, a intervenit Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016".
42. Sintetic, problema de drept vizeaza daca sfera de aplicare a sintagmei supuse interpretarii include sau nu si ipoteza clasarii/achitarii dispuse ca efect al dezincriminarii faptei.
43. Pe fondul problemei de drept, Ministerul Public a apreciat ca prima orientare jurisprudentiala este in litera si spiritul legii.
44. Astfel, s-a aratat ca sintagma "daca se constata nevinovatia celui in cauza" trebuie interpretata tinand cont de principiul prezumtiei de nevinovatie prevazut de art. 23 alin. (11) din Constitutia Romaniei, respectiv in sensul ca in cuprinsul art. 52 alin. (2) din Codul muncii legiuitorul s-a referit la toate situatiile in care nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva prin care instanta penala a constatat vinovatia celui in cauza.
45. Interpretarea restrictiva a normei data in cadrul celei dea doua orientari jurisprudentiale conduce la o concluzie care, in esenta, contravine principiului prezumtiei de nevinovatie.
46. Desi nu a intervenit o hotarare definitiva a instantei penale prin care sa se constate ca angajatul ale carui raporturi de munca au fost suspendate a savarsit, cu vinovatia ceruta de lege, o fapta prevazuta de legea penala, care constituie infractiune, instantele investite cu cererea de acordare a despagubirilor in temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii continua sa pretinda, in solutionarea acestor cauze, ca persoana in discutie sa faca dovada nevinovatiei sale.
47. Or, nevinovatia nu trebuie demonstrata si, atat timp cat vinovatia unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedita, potrivit legii, inclusiv organele judiciare, prin deciziile lor, nu trebuie sa se refere la persoana respectiva ca fiind vinovata.
48. Aceasta exigenta se impune nu doar organelor judiciare penale, pe parcursul procesului penal, ci si celor investite cu actiuni civile, subsecvente finalizarii cauzei penale printr-o hotarare care nu a condus la constatarea vinovatiei penale a celui acuzat.
49. Prin raportare exclusiv la prevederile Codului muncii, nu exista nicio obligatie a angajatorului de a suspenda contractul de munca al angajatului in cazul in care formuleaza o plangere penala impotriva acestuia sau in cazul in care acesta este trimis in judecata penala.
50. Aplicarea acestui caz de suspendare a raporturilor de munca tine exclusiv de aprecierea angajatorului si este facultativa, de vreme ce norma care il consacra nu are caracter imperativ si indica un drept de optiune al angajatorului.
51. A sustine opinia celei de-a doua orientari jurisprudentiale, in sensul ca o solutie de clasare/achitare in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, in ipoteza intervenirii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, nu este suficienta pentru constatarea nevinovatiei angajatului si indrituirii acestuia la salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii, inseamna ca, implicit, instantei civile sa ii revina atributul de a face aprecieri cu privire la savarsirea de catre angajat a infractiunii sesizate de angajator, in ipoteza in care nu ar fi intervenit Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, ceea ce nu poate fi admis.
52. Aceasta abordare nu poate fi primita in contextul in care angajatorul, din proprie initiativa, a hotarat unilateral suspendarea raporturilor de munca ale angajatului pe durata solutionarii cauzei penale, desi, alternativ, avea posibilitatea inceperii si efectuarii cercetarii disciplinare impotriva acestuia.
53. In plus, trebuie avuta in vedere natura juridica a masurii suspendarii contractului individual de munca: aceasta nu este o masura cu caracter sanctionator, ci o masura provizorie, cu o durata incerta, ce depinde de durata procesului penal, constituind, in esenta, o ipoteza de restrangere a dreptului constitutional la munca, cu serioase consecinte fata de angajat, mai ales atunci cand procesul penal cunoaste o perioada indelungata de timp.
54. Orice eventuala fapta ilicita a angajatului in executarea obligatiilor de serviciu trebuie analizata si sanctionata in mod direct, prin exercitarea actiunii disciplinare, si nu indirect, prin suspendare, urmata de o ulterioara reapreciere a faptei ce a determinat angajatorul sa ia masura suspendarii.
55. De aceea, masura suspendarii raporturilor de munca din initiativa angajatorului trebuie insotita de garantii si masuri de protectie a angajatilor, pentru a contracara eventualele abuzuri din partea angajatorilor.
56. Asadar, daca fata de angajat nu s-a pronuntat o hotarare penala definitiva prin care instanta penala sa constate, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infractiune si ca a fost savarsita de inculpat, pronuntand una dintre solutiile prevazute de art. 396 alin. (2)-(4) din Codul de procedura penala, suspendarea unilaterala a contractului individual de munca inceteaza si se justifica repunerea totala in drepturi a angajatului, aceasta fiind ratiunea prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii care obliga angajatorul sa il dezdauneze pe angajat.
57. Completarea cu normele si principiile raspunderii civile contractuale vizeaza doar intinderea despagubirilor, nefiind utila pentru stabilirea cazurilor care dau dreptul la despagubiri.
58. Ceea ce a intentionat legiuitorul prin trimiterea, in continutul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, la "normele si principiile raspunderii civile contractuale" a fost sa excluda o raspundere civila delictuala a angajatorului, si nu sa stabileasca conditii suplimentare ale raspunderii angajatorului, ce ar face necesara stabilirea unei vinovatii sau nevinovatii a angajatorului in dispunerea suspendarii si, eventual, a unei vinovatii suplimentare a angajatului si a unei fapte ilicite a acestuia, distincte de nevinovatia penala/retinerea faptului ca nu a savarsit o infractiune.
59. Stabilirea, prin solutia de clasare/achitare, a imprejurarii ca angajatul nu a savarsit o infractiune este suficienta pentru a se constata nevinovatia penala a acestuia, in sens larg.
60. Asadar, in sensul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, s-a constatat nevinovatia acestuia si se naste dreptul angajatului la obtinerea unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii.
61. Data fiind pozitia de superioritate avuta de angajator (care a avut la indemana, in mod unilateral si in functie de aprecierea sa exclusiva, cele doua variante, raportat la persoana angajatului, fie sa declanseze actiunea disciplinara si, eventual, sa aplice o sanctiune disciplinara angajatului, in conditiile legii, in cazul in care acesta ar fi savarsit abaterea disciplinara, fie sa dispuna suspendarea contractului de munca, intrerupand astfel, cu titlu provizoriu, raportul de munca al angajatului), adoptarea de catre acesta a solutiei de a suspenda contractul de munca, fara a recurge la procedura disciplinara si fara a parcurge etapele inerente unei asemenea proceduri (care ar fi stabilit intr-un termen mult mai scurt daca angajatul era sau nu vinovat de savarsirea unei abateri disciplinare), este echitabil ca angajatorul sa suporte si riscul intervenirii unei solutii de clasare/achitare dispuse ca urmare a faptului ca fapta sesizata ca fiind savarsita de angajat nu mai este prevazuta de legea penala, ca urmare a intervenirii efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016.
62. Fata de cele mentionate, prin raportare la obiectul sesizarii cu recurs in interesul legii, in situatia in care ulterior formularii plangerii penale de catre angajator este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a declarat neconstitutional textul ce incrimina fapta sesizata, iar organele judiciare au dispus cu privire la aceasta fapta clasarea/achitarea angajatului in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, interpretarea art. 52 alin. (2) din Codul muncii este in sensul ca s-a constatat nevinovatia angajatului, iar acesta este indreptatit la despagubirile prevazute de art. 52 alin. (2) din Codul muncii.
VIII. Opinia specialistilor consultati
63. In conformitate cu dispozitiile art. 516 alin. (6) din Codul de procedura civila, a fost solicitata opinia scrisa a unor specialisti cu privire la problema de drept ce formeaza obiectul sesizarii.
64. Departamentul de drept public - Centrul de Cercetari in Stiinte Penale al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara a exprimat opinia ca de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, cand inceteaza efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariate ale angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca pana la reintegrarea efectiva, ca urmare a disparitiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.
65. S-a aratat ca, raportat la conceptul de "nevinovatie" utilizat de art. 52 alin. (2) din Codul muncii, acesta prezinta autonomie conceptuala, nefiind echivalent cu termenul existent in dreptul penal.
66. De asemenea, s-a retinut ca dezincriminarea faptei printr-o decizie a Curtii Constitutionale echivaleaza cu lipsa tipicitatii, intrucat nu exista nicio justificare rezonabila si obiectiva pentru a face distinctie intre ipoteza in care o norma de incriminare isi inceteaza efectele printr-o lege de abrogare si situatia in care aceeasi norma si-ar inceta efectele ca urmare a constatarii ei ca fiind neconstitutionala.
67. Dezincriminarea faptei nu poate reprezenta o cauza exoneratoare de raspundere pentru angajator, suspendarea contractului de munca fiind lipsita de temei, motiv pentru care angajatul are dreptul la despagubiri.
68. Efectul dezincriminarii exclude insasi ideea de vinovatie. Vinovatia nu mai poate fi constatata in conditiile in care fapta nu mai este prevazuta de legea penala. In consecinta, decizia de suspendare a contractului de munca drept urmare a formularii unei plangeri penale pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala este lipsita de temei.
69. Daca s-a dispus o solutie de clasare sau de incetare a procesului penal pentru motivele prevazute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, nu exista vinovatie penala. In schimb, trebuie retinuta existenta vinovatiei in cazul in care se dispune o solutie in procesul penal ca urmare a amnistiei, prescriptiei raspunderii penale, a retragerii plangerii prealabile sau a impacarii partilor. In aceste cazuri, salariatul va beneficia de prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii numai daca a recurs la aplicarea dispozitiilor art. 18 din Codul de procedura penala, clasarea sau achitarea fiind solutii de natura sa excluda vinovatia sa.
70. Suspendarea va dura pana ce instanta de judecata se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei salariatului, in aceasta chestiune fiind relevanta Decizia Curtii Constitutionale nr. 116 din 13 martie 2018.
71. S-a apreciat ca in cazul de fata nu este incident art. 1.352 din Codul civil care reglementeaza fapta victimei sau a tertului asimilata fortei majore, deoarece legiuitorul nu poate fi privit ca fiind un "tert" existent in raportul juridic civil.
72. Cu toate acestea, s-a considerat ca dezincriminarea partiala survenita ca efect al Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016 nu poate fi asimilata niciunui caz clasic de forta majora, deoarece forta majora este un eveniment exterior, imprevizibil, absolut invincibil si inevitabil care conduce la inexistenta legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul produs, or, in cazul de fata, raportul de cauzalitate subzista.
73. Departamentul de drept privat din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti a apreciat ca problema dezincriminarii faptei care a facut obiectul plangerii penale este irelevanta, intrucat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a fost constatata neconstitutionalitatea ipotezei normative care a condus la suspendarea contractului de munca - si, pe cale de consecinta, lasarea fara efecte a prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii -, imprejurare care face inutil orice demers de analiza pe fondul temeiniciei deciziei de suspendare, al efectelor pe care le produce dezincriminarea pe planul existentei vinovatiei sau nevinovatiei salariatului ori al existentei unor potentiale cauze de neraspundere a angajatorului.
74. S-a aratat ca exista doua ipoteze posibile, care insa au o solutie comuna.
75. Prima ipoteza se refera la situatia in care angajatorul dispune suspendarea contractului individual de munca drept urmare a formularii unei plangeri penale pentru fapte incompatibile cu functia detinuta de catre salariat, ulterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015. In acest caz, este de domeniul evidentei ca decizia de suspendare are un caracter nelegal, fiind intemeiata pe un text de lege care nu mai este in fondul activ al legislatiei ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii sale. Salariatul trebuie sa formuleze o contestatie impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca, prin care sa solicite constatarea nulitatii sale, ca efect al incetarii producerii efectelor juridice de catre art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, precum si reintegrarea in munca si plata unor despagubiri egale cu drepturile salariale de care a fost lipsit de la momentul la care decizia de suspendare a intrat in efectivitate si pana la momentul reintegrarii.
76. A doua ipoteza are in vedere cazul cand angajatorul dispune suspendarea contractului individual de munca, in urma formularii unei plangeri penale pentru fapte incompatibile cu functia detinuta de catre salariat, anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, insa pe durata suspendarii contractului de munca aceasta decizie incepe sa produca efecte. In acest caz, intrucat situatia juridica nu este definitiv consolidata, ci, dimpotriva, se afla in curs de executare, este pe deplin incidenta Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015.
77. S-a subliniat si ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a fost dezincriminat partial abuzul in serviciu, este ulterioara Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, iar de la data publicarii acestei din urma decizii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, angajatorul avea obligatia de a dispune incetarea masurii suspendarii contractului individual de munca, cu consecinta reintegrarii in munca a salariatului.
78. In speta, nu ar trebui sa aiba relevanta daca salariatul a formulat in termen legal contestatie impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca, intrucat sub imperiul reglementarii in vigoare illo tempore (anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei nr. 279 din 23 aprilie 2015), instanta specializata in conflicte de munca si asigurari sociale era competenta sa analizeze doar legalitatea deciziei de suspendare a contractului individual de munca si nu se putea pronunta cu privire la existenta vinovatiei sau nevinovatiei salariatului, intrucat acest aspect putea fi transat exclusiv in cadrul procesului penal, intr-o etapa ulterioara momentului suspendarii raporturilor de munca.
79. Pe cale de consecinta, la momentul formularii contestatiei impotriva deciziei de suspendare a contractului individual de munca, o eventuala obligare a angajatorului la plata despagubirilor intemeiata pe prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii nu era posibila, intrucat procesul penal nu era solutionat.
80. In continuare, odata cu constatarea neconstitutionalitatii prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii au devenit inaplicabile, intrucat se aflau intr-o relatie de accesorialitate cu dispozitiile legale contrare Legii fundamentale.
81. Departamentul de drept penal din cadrul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti a aratat ca termenul de "nevinovatie" din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Codul muncii are in vedere cazurile prevazute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala. Angajatul are dreptul la remediile prevazute de norma din Codul muncii doar in aceste ipoteze.
82. Dezincriminarea inlatura tipicitatea faptei, conduita respectiva nemaifiind prevazuta ca infractiune de vreo norma juridica. Legiuitorul considera ca nu se mai impune antrenarea raspunderii penale pentru aceasta fapta, valoarea sociala nemaiavand nevoie de protectie penala, sau Curtea Constitutionala constata incalcarea dispozitiilor constitutionale, cu consecinta imposibilitatii antrenarii raspunderii penale pentru respectiva conduita.
83. Prin urmare, va fi circumscrisa sintagmei "daca se constata nevinovatia" si clasarea sau achitarea dispusa in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, in situatia dezincriminarii faptei intervenite pe parcursul procesului penal, printr-o dispozitie legala expresa ori printr-o decizie prin care Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei norme de incriminare (deci inclusiv Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016).
84. In aceasta opinie s-a apreciat ca art. 1.352 din Codul civil nu este incident in situatia in care intervine dezincriminarea ori constatarea unui text de incriminare ca fiind neconstitutional.
85. De asemenea, s-a aratat ca in situatia in care se pronunta o solutie in temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala (deci inclusiv daca a intervenit dezincriminarea faptei pe parcursul procesului penal), salariatul isi va relua activitatea potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, contractul individual de munca reincepand sa isi produca efectele.
86. Acordarea despagubirilor pentru perioada suspendarii contractului individual de munca este conditionata de intrunirea conditiilor raspunderii civile contractuale, pe care le verifica instanta civila in procesul dintre angajat si angajator intemeiat pe dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii.
87. Instanta civila investita cu cererea angajatului de obligare a angajatorului la plata despagubirilor in baza art. 52 alin. (2) din Codul muncii, in cazul in care angajatorul a refuzat plata unor astfel de despagubiri de bunavoie, are la indemana intregul cadru procesual prevazut de Codul de procedura civila pentru a stabili daca angajatorul a actionat abuziv ori culpabil, formuland plangerea penala fara temei si suspendand contractul de munca, actionand ultra vires. O solutie contrara ar presupune angajarea raspunderii civile pe baza unor probabilitati, desi nimic nu impiedica instanta sa administreze probe pentru a verifica temeinicia pretentiilor angajatului.
88. In concluzie, s-a aratat ca: (i) se va constata nevinovatia salariatului atunci cand se dispune achitarea sau clasarea cauzei in baza art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, deci si atunci cand fapta este dezincriminata sau se constata neconstitutionalitatea normei de incriminare; (ii) art. 1.352 din Codul civil nu are nicio relevanta in ipoteza dezincriminarii sau constatarii neconstitutionalitatii. Aceste evenimente de ordin legislativ nu inlatura legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; (iii) in actiunea subsecventa introdusa de angajat impotriva angajatorului in baza art. 52 alin. (2) din Codul muncii, instanta civila trebuie sa verifice conditiile raspunderii civile contractuale. Instanta va administra probatoriul necesar pentru a determina daca angajatorul a actionat abuziv atunci cand a suspendat contractul de munca.
89. Prin urmare, s-a apreciat ca prima opinie prezentata in cererea de recurs in interesul legii este gresita pentru ca ignora textul expres al art. 52 alin. (2) din Codul muncii, care impune verificarea conditiilor raspunderii civile contractuale.
90. A doua opinie este gresita pentru ca dezincriminarea faptei presupune constatarea nevinovatiei salariatului, fiind un motiv de achitare, actiunea penala fiind lipsita de temei.
91. A treia opinie este partial corecta, atunci cand arata ca dezincriminarea nu produce un efect direct si neconditionat asupra aplicabilitatii art. 52 alin. (2) din Codul muncii. Instanta civila va administra insa probele necesare pentru a verifica indeplinirea conditiilor raspunderii civile contractuale a angajatorului.
IX. Opinia judecatorilor-raportori
92. Judecatorii-raportori au apreciat ca recursul in interesul legii este admisibil si ca se impune o reformulare a problemei de drept, iar pe fondul recursului in interesul legii au considerat ca, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, in cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de munca, ca urmare a efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, in situatia in care raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionala nu a fost definitiv consolidat, in patrimoniul salariatului ia nastere un drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita pe toata durata suspendarii, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale.
X. Inalta Curte de Casatie si Justitie
X.1. Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii
93. Verificarea regularitatii investirii Inaltei Curti de Casatie si Justitie impune analizarea conditiilor de admisibilitate a recursului in interesul legii, in conformitate cu dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila, potrivit carora "recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii", precum si ale art. 514 din acelasi cod, referitoare la obiectul recursului si titularul dreptului de sesizare.
94. Analiza implica, asadar, urmatoarele aspecte:
a) cel al cerintei de ordin formal prevazute de dispozitiile art. 515 din Codul de procedura civila - dovada ca problema de drept care formeaza obiectul sesizarii a fost solutionata in mod diferit prin hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.
95. Aceasta cerinta de admisibilitate se constata a fi indeplinita, avand in vedere jurisprudenta anexata sesizarii, ilustrata prin hotarari judecatoresti definitive, din care rezulta ca practica judiciara neunitara se identifica la nivelul mai multor curti de apel din tara.
96. Astfel, din consultarea jurisprudentei anexate cererii de sesizare, respectiv mentionate in cuprinsul acesteia, se constata ca exista trei orientari cu privire la problema de drept supusa dezlegarii, dupa cum s-a aratat mai sus, la capitolul III:
- in sustinerea primei orientari jurisprudentiale, potrivit careia, in ipoteza in care, in cursul procesului penal, s-a dispus clasarea cauzei in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala - fapta nu este prevazuta de legea penala - in contextul dezincriminarii faptei care a facut obiectul plangerii penale, aceasta imprejurare echivaleaza cu constatarea nevinovatiei salariatului, nemaifiind necesara verificarea celorlalte conditii ale raspunderii civile contractuale, angajatorul fiind obligat la despagubiri in temeiul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, au fost atasate patru decizii definitive pronuntate de Curtea de Apel Iasi - Sectia litigii de munca si asigurari sociale, o decizie definitiva a Curtii de Apel Oradea - Sectia I civila si doua decizii definitive pronuntate de Curtea de Apel Craiova - Sectia litigii de munca si asigurari sociale;
- in sustinerea celei de-a doua orientari jurisprudentiale, potrivit careia, desi pe parcursul procesului penal este dezincriminata fapta ce a facut obiectul plangerii penale, totusi aceasta nu echivaleaza cu "constatarea nevinovatiei", fiind astfel inutila examinarea celorlalte conditii legale, au fost atasate doua decizii definitive, pronuntate de Curtea de Apel Suceava - Sectia I civila si Curtea de Apel Craiova - Sectia I civila;
- in sustinerea celei de-a treia orientari jurisprudentiale, potrivit careia dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii ar distinge intre reluarea activitatii de catre salariat si plata despagubirilor, acestea din urma stabilindu-se in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, ce implica si ele conditia culpei, vazuta insa distinct de cea penala, astfel incat, in situatiile in care procesul penal inceteaza fara a se pronuntata o hotarare definitiva de condamnare, se creeaza o aparenta de legitimitate in favoarea fiecareia dintre partile raportului juridic de munca, a fost pronuntata o decizie definitiva de catre Curtea de Apel Cluj - Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale.
97. De asemenea, se constata ca:
b) sub aspectul obiectului recursului in interesul legii, in sensul ca acesta trebuie sa se circumscrie dispozitiilor art. 514 din Codul de procedura civila, respectiv sa priveasca probleme de drept solutionate diferit de instantele judecatoresti, intrucat finalitatea acestei institutii juridice o constituie asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii, si aceasta conditie este indeplinita;
c) sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul in interesul legii, se retine ca autorul sesizarii, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati, se regaseste printre titularii dreptului de sesizare, prevazuti de art. 514 din Codul de procedura civila.
98. Desi problema de drept in ansamblu indeplineste conditiile prevazute de art. 515 din Codul de procedura civila, totusi se constata ca trimiterea la prevederile art. 1.352 din Codul civil din cuprinsul actului de sesizare nu a facut obiectul unor solutii neunitare, hotararile atasate neretinand incidenta acestei dispozitii de inlaturare a raspunderii in ipoteza fortei majore, astfel incat, in analiza pe fond a sesizarii, se va proceda la o reformulare a problemei de drept, in concordanta cu chestiunile de drept concrete solutionate neunitar.
X.2. Asupra fondului recursului in interesul legii
99. Preliminar oricaror analize pe fond, se constata ca se impune o reformulare a problemei de drept, in concordanta cu chestiunile concrete solutionate neunitar, dupa cum urmeaza:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, raportat la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, in ipoteza dezincriminarii faptei care a stat la baza formularii plangerii penale de catre angajator, pe parcursul procesului penal, urmata de clasarea cauzei sau, dupa caz, achitarea inculpatului, pe motiv ca fapta nu este prevazuta de legea penala, dreptul la despagubiri se naste in patrimoniul salariatului in temeiul legii, pentru toata perioada suspendarii contractului individual de munca, sau acesta are un drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita, pe toata durata suspendarii, supus confirmarii jurisdictionale, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale?
100. Din analiza hotararilor judecatoresti atasate actului de sesizare se desprinde concluzia ca reformularea problemei de drept este consecinta preluarii intocmai a modului in care, prin memoriul formulat, petitionara a solicitat promovarea recursului in interesul legii, insa din nicio hotarare dintre cele anexate recursului in interesul legii nu rezulta ca instantele ar fi analizat efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016 in raport cu domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 1.352 din Codul civil, pentru a stabili daca pronuntarea si publicarea deciziei instantei de contencios constitutional reprezinta o fapta a tertului - ca act de autoritate - echivalenta fortei majore, caz exonerator de raspundere civila.
101. Prin urmare, in cadrul analizei ce face obiectul recursului in interesul legii de fata, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu va examina chestiunea caracterului exonerator de raspundere civila contractuala a angajatorului al actului de dezincriminare al autoritatii, conform dispozitiilor art. 1.352 din Codul civil, asa cum s-a solicitat prin actul de sesizare, intrucat, pe de o parte, nu exista practica judiciara neunitara pe acest aspect, iar, pe de alta parte, aprecierea efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, ca fiind motiv de exonerare de raspundere in sensul art. 1.352 din Codul civil, nu ar constitui o dezlegare a modului de interpretare a legii, ci mai degraba de aplicare a acesteia.
102. Cu alte cuvinte, o dezlegare data de instanta suprema, in sensul ca dezincriminarea unei fapte penale constituie cauza exoneratoare de raspundere in materie civila, ar genera o prezumtie ca angajatorul este exonerat de raspundere in toate cazurile in care se constata neconstitutionalitatea unor norme penale, ceea ce excedeaza cadrului legal stabilit de dispozitiile art. 514-518 din Codul de procedura civila.
103. O alta situatie premisa o reprezinta imprejurarea ca, obiect al analizei il constituie aplicabilitatea dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, sub aspectul obligarii angajatorului la despagubiri, in cazul in care acesta din urma a emis o decizie de suspendare a contractului individual de munca, in baza art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, intrucat a formulat plangere penala impotriva salariatului pentru fapte savarsite in legatura cu serviciul, inainte de 17 iunie 2015, data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, prin care a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstitutionale.
104. Astfel, fapta salariatului in legatura cu serviciul pentru care angajatorul a formulat plangere penala si decizia de suspendare facultativa a raportului de munca se situeaza anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dupa aceasta data nemaifiind posibila aplicarea prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, respectiv suspendarea raportului de munca, avand in vedere efectele deciziilor Curtii Constitutionale, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (4) din Constitutia Romaniei, prevederile mentionate din Codul muncii iesind din fondul legislativ activ.
105. Astfel cum rezulta din jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, deciziile de constatare a neconstitutionalitatii legilor se aplica raporturilor juridice care se nasc dupa publicarea lor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I - facta futura, dar si situatiilor juridice care nu au fost definitiv consolidate la data publicarii deciziei - facta pendentia.
106. In Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, Curtea Constitutionala a retinut ca "o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate se aplica in cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii acesteia - cauze pendinte, in care respectivele dispozitii sunt aplicabile - indiferent de invocarea exceptiei pana la publicarea deciziei de admitere, intrucat ceea ce are relevanta in privinta aplicarii deciziei Curtii este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat. In acest mod, efectele deciziei de admitere a instantei de contencios constitutional se produc erga omnes. In privinta cauzelor care nu se afla pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii deciziei de admitere a Curtii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea a retinut ca partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, intrucat decizia de admitere a Curtii nu poate constitui temei legal pentru o actiune in justitie, in caz contrar consecinta fiind extinderea efectelor deciziei Curtii pentru trecut" (paragraful 58).
107. Curtea a retinut insa ca, "in mod exceptional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizeaza si cauzele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate, indiferent daca pana la momentul publicarii in Monitorul Oficial a deciziei prin care se constata neconstitutionalitatea, acestea au fost solutionate definitiv si irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea caii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curtii Constitutionale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmeaza a fi solutionata in acord cu decizia Curtii care modifica sau inlatura, dupa caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstitutionala le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea in jurisprudenta sa, solutia legislativa care consacra dreptul persoanelor prevazute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intra in coliziune cu prevederile constitutionale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curtii, revizuirea putand fi exercitata numai dupa publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a actului Curtii. Efectele unei decizii de admitere pronuntate de instanta de contencios constitutional se intind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care in mod direct produce efecte pentru trecut, si nu decizia de admitere a Curtii Constitutionale, aceasta din urma fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotararilor judecatoresti care s-au intemeiat pe dispozitia declarata neconstitutionala. Prin urmare, decizia de admitere a Curtii Constitutionale mediaza revizuirea, si nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotarare judecatoreasca definitiva ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinta a caii de atac extraordinare si nicidecum a actului emis de instanta de contencios constitutional (...). Totodata, Curtea a stabilit ca o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate se aplica si in cauzele in care a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate pana la data publicarii, altele decat cea in care a fost pronuntata decizia Curtii Constitutionale, solutionate definitiv prin hotarare judecatoreasca, ipoteza ultima in care decizia de admitere constituie motiv de revizuire" (paragraful 59).
108. Ca atare, dand eficienta sintagmei mentionate la paragraful 58 din decizia sus-citata - "raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat", se constata ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 produce efecte in situatia angajatilor asupra carora planeaza suspiciunea ca au savarsit anterior publicarii deciziei o fapta in legatura cu serviciul, fata de care angajatorul a formulat plangere penala si a decis suspendarea raportului de munca, si care fie se aflau in termenul de contestare a deciziei de suspendare a contractului individual de munca, fie aveau deja formulata o asemenea contestatie la instanta judecatoreasca, fie nu contestasera decizia de suspendare.
109. Cu privire la categoria angajatilor care nu au formulat contestatie, chiar daca decizia de suspendare a raportului de munca a ramas definitiva, aceasta a continuat sa isi produca efectele si la momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, pana la momentul in care angajatorul a emis, dupa caz, din oficiu, la cererea salariatului ori in baza unei hotarari judecatoresti definitive, o decizie de incetare a suspendarii sau pana la momentul solutionarii definitive a plangerii penale, acestea fiind situatiile in care raportul juridic nu este definitiv consolidat.
110. In considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, s-a apreciat ca: "respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive, mai ales in contextul raporturilor contractuale de munca care, prin natura lor, presupun o semnificativa interactiune umana. Astfel, nu trebuie omis ca aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului fata de angajator, caracterizata prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are indrituirea de a da ordine si directive, de a controla prestarea muncii si de a sanctiona incalcarile savarsite de catre angajat" (paragraful 35).
111. Curtea Constitutionala a mai retinut ca "art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituind o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, prevede posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. De asemenea, salariatul suspendat ar putea ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii, asa cum a retinut chiar Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa. Garantiile mai sus aratate se refera la pastrarea locului de munca si la asigurarea dreptului la salariu dupa incetarea suspendarii, precum si la dreptul salariatului de a alege in mod liber un alt loc de munca pe durata suspendarii. Chiar si in aceste conditii, Curtea apreciaza ca reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele constitutionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator ori a unor solutii alternative" (paragraful 36).
112. Asa fiind, Curtea Constitutionala a constat prin aceeasi decizie ca, "in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale" (paragraful 37).
113. Deopotriva, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 511 din 7 iulie 2016, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, retinand, in esenta, ca: "in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand restrangerea exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca in cazul inceperii cercetarii disciplinare prealabile impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale in raport cu prevederile constitutionale ale art. 53 privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sub aspectul drepturilor fundamentale prevazute la art. 41 alin. (1) si art. 21 din Constitutie referitoare la dreptul la munca, respectiv accesul liber la justitie" (paragraful 36).
114. Intre prevederile art. 52 alin. (2) si cele ale art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii exista o relatie de dependenta, evidentiata prin trimiterea pe care art. 52 alin. (2) din Codul muncii o face la cazurile prevazute la alin. (1) lit. a) si b) ale aceluiasi articol, raport explicabil avand in vedere ca suspiciunea privind comiterea unei fapte prevazute de legea penala a stat la baza formularii plangerii penale de catre angajator si la suspendarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului. Dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii reglementeaza premisa aplicarii celor de la art. 52 alin. (2) din acelasi cod.
115. Fondul plangerii penale este solutionat cand se retine unul dintre cazurile enuntate la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala - a caror incidenta impune, in cursul urmaririi penale, solutia de clasare, iar in cursul judecatii, pronuntarea solutiei de achitare, fiind stabilita netemeinicia acuzatiei penale.
116. Distinct, incidenta unuia dintre celelalte cazuri care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, enumerate la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedura penala, conduce la pronuntarea unei solutii de clasare, in faza urmaririi penale sau de incetare a procesului penal, in cursul judecatii, pentru impedimente de procedura, lipsind analiza pe fond a acuzatiei.
117. Cazurile ce semnifica lipsa de temei a actiunii penale sunt, asadar, prevazute de: art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura penala, care se aplica daca nu s-a produs nicio schimbare in realitatea obiectiva, dar si atunci cand exista o anumita conduita, insa nu este cea prevazuta ca element material al infractiunii; art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedura penala, ce are incidenta in ipoteza in care fapta nu a fost savarsita de persoana care a avut calitatea de suspect sau inculpat; art. 16 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura penala, care fundamenteaza solutia de clasare sau achitare cand exista o cauza justificativa (precum starea de necesitate, exercitarea unui drept sau indeplinirea unei obligatii) sau de neimputabilitate (cum sunt constrangerea fizica sau morala, excesul neimputabil, iresponsabilitatea, eroarea, cazul fortuit).
118. Cat priveste cazul reglementat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, acesta sta la baza solutiei de clasare sau achitare, daca se constata: fie ca fapta nu este prevazuta de legea penala - teza intai (in situatia in care lipseste unul din elementele de continut ale infractiunii, altul decat vinovatia, sau fapta nu este incriminata de niciuna dintre prevederile legii penale, fiind de natura civila, disciplinara ori contraventionala), fie ca fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege - teza a doua.
119. Curtea Constitutionala a statuat, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, ca solutia legislativa cuprinsa in art. 4 din Codul penal, care nu asimileaza efectele unei decizii a Curtii Constitutionale prin care se constata neconstitutionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstitutionala. Prin urmare, orice decizie de admitere a Curtii Constitutionale referitoare la o norma de incriminare care are ca efect dezincriminarea totala sau partiala a unei infractiuni intra in sfera de reglementare a art. 4 din Codul penal (a se vedea paragrafele 51-53).
120. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a retinut ca, prin constatarea neconstitutionalitatii unei norme de incriminare, aceasta isi pierde validitatea constitutionala, ceea ce este o consecinta similara abrogarii, asa incat efectele unei asemenea decizii a Curtii Constitutionale sunt similare celor ale unei legi de dezincriminare (Decizia nr. 683 din 6 noiembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019 - paragraful 23, Decizia nr. 281 din 23 aprilie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 814 din 8 octombrie 2019 - paragraful 25).
121. Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016 s-a stabilit ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii". In considerentele deciziei, Curtea a aratat ca "raportarea organelor judiciare la o sfera normativa larga care cuprinde, pe langa legi si ordonante ale Guvernului, si acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotarari ale Guvernului, ordine, coduri etice si deontologice, regulamente de organizare interna, fisa postului, are influenta asupra laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu prin extinderea acesteia la actiuni sau inactiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infractiunii, dar care nu sunt prevazute in acte normative de reglementare primara" (paragraful 59). A statuat ca, "neindeplinirea ori indeplinirea defectuoasa a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atributii de serviciu reglementate expres prin legislatia primara - legi si ordonante ale Guvernului" (paragraful 60), concluzionand ca, "in materie penala, principiul legalitatii incriminarii, nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege, impune ca numai legiuitorul primar sa poata stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat sa o respecte, in caz contrar acestia supunandu-se sanctiunii penale" (paragraful 65).
122. In consecinta, intrunirea, in concret, a tuturor elementelor de continut ale infractiunii de abuz in serviciu - in lipsa interventiei legiuitorului in termenul de 45 de zile, potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutia Romaniei - se verifica si prin raportare la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a realizat o dezincriminare partiala a infractiunii de abuz in serviciu, in scopul de a stabili daca fapta este prevazuta de legea penala.
123. In conformitate cu dispozitiile art. 15 din Codul penal, prevederea faptei de catre legea penala este prima conditie de existenta a oricarei infractiuni si deriva din principiul legalitatii, asa incat, in absenta tipicitatii obiective, fapta nu poate constitui infractiune.
124. Deopotriva, legiuitorul a prevazut, in mod distinct, printre trasaturile generale ale infractiunii, elementul subiectiv - vinovatia, definind infractiunea ca fiind fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o [art. 15 alin. (1) din Codul penal].
125. Prin urmare, examinarea continutului constitutiv al infractiunii impune atat o analiza a elementelor de natura obiectiva, cat si a celor de factura subiectiva, in cadrul laturii subiective identificandu-se vinovatia, care cunoaste mai multe forme (intentie, culpa, praeterintentie), la care se pot adauga uneori alte elemente (mobil, scopul infractiunii).
126. Considerand vinovatia o trasatura distincta, ce se alatura celorlalte trasaturi generale ale infractiunii, in mod subsecvent, prin art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, legiuitorul a reglementat, tot in mod distinct, ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare si nici exercitata atunci cand fapta nu este prevazuta de legea penala (teza intai) sau atunci cand fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege (teza a doua).
127. Astfel, cazul care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale reprezentat de "fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege", la care se refera dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedura penala, semnifica neintrunirea oricarui element de factura subiectiva care se regaseste in continutul constitutiv al infractiunii.
128. Conceptul de vinovatie ca trasatura generala a infractiunii este autonom fata de conceptul de nevinovatie a angajatului, la care se refera dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii.
129. Edificatoare sunt si dispozitiile art. 28 alin. (1) teza finala din Codul de procedura penala, care prevad ca: "Instanta civila nu este legata de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal in ceea ce priveste existenta prejudiciului ori a vinovatiei autorului faptei ilicite".
130. Ca atare, nevinovatia, in acceptiunea prevederilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, nu presupune exclusiv existenta unei solutii de clasare sau achitare in baza cazului de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedura penala - fapta nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege.
131. De altfel, ar fi contrar interpretarii teleologice sa se considere ca beneficiaza de prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii un angajat care nu raspunde penal fiindca nu a savarsit fapta cu vinovatia prevazuta de lege, dar ca nu se aplica aceleasi dispozitii din Codul muncii cand se dispune clasarea sau achitarea in temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) - fapta nu exista sau art. 16 alin. (1) lit. c) - nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea din Codul de procedura penala.
132. In considerarea celor expuse, si solutia de clasare sau achitare dispusa in baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala - fapta nu este prevazuta de legea penala, fundamentata pe dezincriminarea faptei printr-o decizie a instantei de contencios constitutional prin care s-a constatat neconstitutionalitatea (totala sau partiala) a unei norme de incriminare, cum sunt efectele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, se circumscrie sintagmei "daca se constata nevinovatia celui in cauza" din cuprinsul art. 52 alin. (2) din Codul muncii, subzistand prezumtia de nevinovatie potrivit art. 4 din Codul de procedura penala.
133. Prin Decizia nr. 116 din 13 martie 2018, Curtea Constitutionala a constatat constitutionalitatea dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, retinand ca, "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 si nr. 261 din 5 mai 2016, a ramas in vigoare doar ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, potrivit careia angajatorul poate suspenda contractul individual de munca atunci cand salariatul a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti" (paragraful 17). "In situatia in care se demonstreaza ca ratiunile care tineau de un eventual prejudiciu adus activitatii unitatii si care au justificat suspendarea raportului de munca s-au dovedit a fi neintemeiate, art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 prevede o veritabila masura reparatorie pentru salariat, acesta reluandu-si activitatea anterioara, cu dreptul de a i se plati, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii executarii contractului individual de munca. In acest context, solutia organului judiciar asupra vinovatiei sau nevinovatiei penale a salariatului este cea care are rolul de a pune capat situatiei provizorii create de suspendarea raportului de munca din initiativa angajatorului, confirmand justetea temeiurilor acestei masuri sau infirmandu-le, cu caracter reparator. Prin urmare, in planul dreptului muncii, aceasta solutie este relevanta in masura in care clarifica, cu certitudine, caracterul temeinic sau lipsit de temeinicie al suspendarii" (paragrafele 18 si 19).
134. Ceea ce este relevant pentru cauza de fata este imprejurarea ca, in aceasta ultima decizie, desi Curtea Constitutionala a analizat ipoteza suspendarii contractului individual de munca atunci cand salariatul a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, cu toate acestea, precizeaza ca, in planul dreptului muncii, solutia organului judiciar este relevanta in masura in care clarifica, cu certitudine, caracterul temeinic sau lipsit de temeinicie al suspendarii; ca, in masura in care, prin solutia pronuntata, organul judiciar nu retine in mod transant ca se afla intr-una dintre situatiile prevazute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedura penala, este evident ca temeiurile suspendarii nu sunt infirmate, chiar daca nu este pronuntata o hotarare de condamnare si, prin urmare, clarificarea situatiei raportului de munca necesita demersuri suplimentare.
135. Desi pentru solutiile de clasare si achitare intemeiate pe dispozitiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, dispozitiile art. 18 din Codul de procedura penala nu prevad posibilitatea continuarii procesului penal, totusi este relevant ca, in situatiile permise de lege, Curtea Constitutionala retine ca, pentru a inlatura orice suspiciune atat cu privire la o eventuala vinovatie penala, cat si cu privire la justetea temeiurilor care au fundamentat suspendarea contractului individual de munca in ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, salariatul, in calitate de inculpat, are posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal, potrivit art. 18 din Codul de procedura penala, iar aceasta situatie nu are semnificatia unei incalcari a prezumtiei de nevinovatie, de vreme ce, continuand procesul penal, salariatul se bucura de aceleasi garantii pe care acest principiu le impune (paragraful 21).
136. Curtea Constitutionala a apreciat, de asemenea, ca, desi au pozitii specifice in cadrul raportului de munca, angajatorul si salariatul trebuie sa dispuna de mijloace echivalente de a-si apara drepturile ce deriva din acest raport, iar protectia salariatului, ca parte subordonata fata de angajator, nu trebuie sa dobandeasca semnificatia negarii oricarei posibilitati a acestuia din urma de a-si proteja drepturile si interesele. Prin urmare, avand in vedere mijloacele de aparare pe care partile raportului de munca le au la dispozitie in ipoteza analizata, a apreciat ca demersurile salariatului de a clarifica situatia raportului de munca nu reprezinta o obligatie excesiva, de natura sa aduca atingere dreptului la munca, si nu au semnificatia unei incalcari a prezumtiei de nevinovatie (paragrafele 24 si 25).
137. Prin aceeasi decizie, instanta de contencios constitutional a precizat ca, "desi aflate intr-o stransa legatura in ipoteza textului de lege analizat, problema stabilirii vinovatiei penale trebuie abordata in mod distinct fata de cea a stabilirii caracterului justificat al suspendarii contractului individual de munca in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003" (paragraful 23).
138. Aceasta abordare a Curtii Constitutionale conduce la ideea ca o solutie de clasare sau de achitare in materie penala nu poate de plano sa determine concluzia inexistentei vinovatiei in cadrul raportului de munca, iar nevinovatia nu se raporteaza doar la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul de procedura penala (temei de drept care consfinteste neintrunirea conditiei vinovatiei pentru a se putea antrena raspunderea penala, avand in vedere elementul subiectiv cerut de norma penala), in materia dreptului muncii fiind necesare verificari suplimentare in ceea ce priveste savarsirea faptei de catre salariat care a determinat formularea plangerii penale.
139. In ceea ce priveste art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, in ipoteza in care, pe parcursul procesului penal, in faza de cercetare penala sau in faza judecatii, fapta care a facut obiectul plangerii penale formulate de catre angajator este dezincriminata, prin efectul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, cu consecinta pronuntarii unor solutii de clasare a cauzei sau de achitare a inculpatului, intrucat fapta nu este prevazuta de legea penala, aceasta imprejurare nu reprezinta un temei suficient pentru obligarea angajatorului la plata despagubirilor, astfel cum prevede art. 52 alin. (2) din Codul muncii, impunandu-se verificarea conditiilor raspunderii civile contractuale.
140. Neconstitutionalitatea normei de incriminare conduce la dezincriminarea faptei din punctul de vedere al raspunderii penale. Fapta exista in materialitatea ei, dar nu mai este prevazuta de lege ca fiind infractiune si nu mai poate antrena raspunderea penala, insa salariatul poate raspunde disciplinar sau civil.
141. Din aceasta perspectiva, antrenarea raspunderii disciplinare a salariatului, in conditiile art. 247-252 din Codul muncii, respectiv patrimoniale, potrivit dispozitiilor art. 253-259 din acelasi act normativ, constituie remedii la dispozitia angajatorului, chiar daca acesta a formulat plangere penala, existand posibilitatea sa nu fi dispus suspendarea contractului de munca, aceasta fiind facultativa, astfel incat suspendarea neconstitutionala a contractului individual de munca nu exclude antrenarea raspunderii civile contractuale a angajatorului.
142. In acest sens, prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit ca, urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul si dau nastere unui drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita salariatilor, pe durata suspendarii, in cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziei instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
143. S-a retinut, in considerentele acestei decizii, ca "la momentul la care instanta este chemata sa se pronunte asupra pretentiilor formulate, norma juridica, odata declarata neconstitutionala, nu mai exista si nici nu poate fi considerata ca ultra activand, in absenta unei dispozitii legale exprese. In consecinta, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii lor, dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii nu isi mai produc efectul, ceea ce inseamna ca, in cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator in temeiul textului de lege mentionat nu mai pot produce efecte juridice" (paragrafele 45 si 46).
144. Instanta suprema a mai retinut ca "Decizia Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, asadar, ineficienta normei de drept ce permitea angajatorului sa suspende contractul de munca al persoanei impotriva careia sa formulat o plangere penala; drept urmare, de la data publicarii deciziei de neconstitutionalitate, cand inceteaza efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, se naste dreptul de a solicita despagubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada in care a fost suspendat contractul de munca, pana la reintegrarea efectiva, ca urmare a disparitiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic" (paragraful 49) si ca "lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, ca urmare a deciziei pronuntate de Curtea Constitutionala, este distincta de problema acordarii despagubirii banesti salariatului pe perioada suspendarii contractului de munca. Consecinta directa a lipsirii de efecte a textului in discutie duce la ineficienta actului juridic emis in temeiul normei de drept declarate neconstitutionale si la reactivarea raporturilor de munca, pentru procesele pendinte. Asadar, ca efect al reactivarii raporturilor de munca ia nastere un drept de creanta, pentru salariat, a carui existenta trebuie, insa, confirmata pe cale judecatoreasca" (paragraful 50).
145. In continuare, la paragrafele 51 si 52 din decizia aratata, s-a constatat ca: "In acest caz, dreptul de a obtine reparatia baneasca de catre salariat este supus evaluarii jurisdictionale, ceea ce inseamna ca dreptul nu s-a nascut in patrimoniul reclamantului, acesta luand nastere numai ca urmare a acordarii de catre instanta, conform normelor in vigoare la momentul judecarii cauzei. Nu este vorba, asadar, de drepturi nascute direct, in temeiul legii, in patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecatoreasca, hotararea pronuntata urmand sa aiba efecte constitutive, astfel incat, daca la momentul adoptarii deciziei de neconstitutionalitate nu exista o astfel de statuare a instantei de judecata, nu se poate spune ca partea beneficia de un bun care sa intre sub protectia art. 1 din Protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale".
146. Prin urmare, s-a concluzionat ca, in cauzele pendinte, ca urmare a declararii neconstitutionalitatii art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, dreptul la despagubire se acorda salariatului pe toata durata suspendarii contractului de munca (paragraful 53). Astfel, de la data incetarii efectelor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii se va naste dreptul la despagubire al angajatului echivalent cu remuneratia pentru perioada in care a fost suspendat, ca urmare a disparitiei unei norme care nu poate produce niciun efect juridic (paragraful 55). Acest drept de creanta nu se va mai intemeia pe dispozitiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru ca dispar premisele aplicarii sale, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei (paragraful 56).
147. Aceasta concluzie se impune si in dezlegarea problemei de drept de fata, intrucat la data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, angajatorul, fie la cererea salariatului, fie din oficiu, avea obligatia sa inceteze masura suspendarii contractului individual de munca si sa dispuna continuarea efectelor acestuia, independent de solutia ce urma sa se pronunte in cauza penala, cu plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendarii, avand posibilitatea antrenarii raspunderii disciplinare sau/si civile pentru fapta care a determinat formularea plangerii penale. In situatia in care salariatul ar fi refuzat continuarea raporturilor de munca se putea pune problema unei alte fapte cu caracter disciplinar sau a incetarii raportului de munca in baza unui alt temei legal.
148. Ca urmare a mentinerii de catre angajator a masurii suspendarii raportului de munca, cu incalcarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, in conditiile in care a fost dezincriminata fapta pentru care a fost formulata plangerea penala, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, si s-a dispus clasarea cauzei sau achitarea inculpatului salariat, in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala, salariatul are posibilitatea recunoasterii de catre instanta a unui drept de creanta, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, la care fac trimitere atat prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, cat si dispozitiile art. 253-259 din acelasi act normativ.
149. Concluzionand, in acord cu cele retinute mai sus, se constata ca, in situatia in care angajatorul a formulat o plangere penala impotriva salariatului pentru fapte in legatura cu serviciul si a emis, in temeiul dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, o decizie de suspendare a contractului individual de munca, pana la solutionarea definitiva a cauzei penale, incepand cu data publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, ce are drept consecinta lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, intrucat raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionale nu a fost definitiv consolidat, salariatul are dreptul de a obtine o reparatie baneasca constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita pe perioada suspendarii contractului individual de munca, incepand cu data emiterii deciziei de suspendare si pana la reintegrarea efectiva, moment care se poate plasa anterior publicarii Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care a fost dezincriminata fapta pentru care a fost formulata plangerea penala, sau ulterior publicarii acestei decizii, chiar si dupa emiterea ordonantei de clasare sau ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de achitare a salariatului, dispuse in temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala.
150. Similar cu solutia data in dezlegarea chestiunii de drept prin Decizia nr. 19 din 13 iunie 2016 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin lipsirea de efecte juridice a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul muncii, in patrimoniul salariatului nu s-a nascut, ope legis, dreptul de a obtine reparatia baneasca, ci un drept de creanta care trebuie confirmat pe cale judecatoreasca, fiind supus evaluarii jurisdictionale, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale.
151. Fata de considerentele expuse anterior, in temeiul dispozitiilor art. 517 alin. (1) din Codul de procedura civila,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, in cazul salariatului cu privire la care angajatorul a emis, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, decizie de suspendare a contractului individual de munca, urmare a efectelor Deciziei Curtii Constitutionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, in situatia in care raportul juridic guvernat de dispozitiile legii constatate ca fiind neconstitutionale nu a fost definitiv consolidat, in patrimoniul salariatului ia nastere un drept de creanta constand intr-o despagubire echivalenta cu remuneratia cuvenita, pe toata durata suspendarii, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 19 septembrie 2022.